pe căi anevoioase, spre stele
vineri, 23 decembrie 2011
joi, 22 decembrie 2011
Moș Crăciun a adus Bibliotecii din Săliște un sediu nou cu CIP
miercuri, 21 decembrie 2011
Joc de înger şi copil
Poezia este uneori o invocaţie a îngerului său ocrotitor
miercuri, 14 decembrie 2011
Povești de Crăciun cu îngeri și Astre
Joi, la ora 18 și 30 de minute Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu se va transforma într-un palat al Poveștilor de Crăciun care aduc vești despre îngerii buni ai iernii și despre astrele aducătoare de speranță.
Pe lângă forfota hobbyților din cadrul tradiționalului biblioAtelier de idei creative de joi, care vor meșteri decorațiuni dedicate celei mai frumoase sărbători, cei prezenți se vor bucura de prezența bradului, unde se pot lăsa mesaje pentru Moș Crăciun într-o carte specială, uriașă, lăsată anume de cei trei spiriduși ai Moșului, responsabili cu darurile în formă de carte.
Cei nostalgici au la dispoziție o expoziție de felicitări vechi, aduse la lumină din colecțiile speciale ale Bibliotecii, dar și o expoziție cu carte tematică.
Vom asculta colinde și vom citi povești, vom șopti dorințe pentru un an mai bun și ne vom bucura împreună.
Vă așteptăm și pe voi!
În Polonia, Biblioteca se deschide pentru toți
luni, 12 decembrie 2011
Vasile Avram – continuator al idealurilor ASTREI
Acesta este genericul sub care se vor desfășura miercuri, 14 decembrie 2011, ora 17:00, la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, o serie de evenimente comemorative dedicate scriitorului sibian (1940-2002).
Rememorarea personalității lui Basil, cum l-au numit prietenii, se va face în cadrul unui simpozion însoțit de o expoziție documentară, dar și de lansarea volumului Vasile Avram, omul și opera. Din Lemniu la Nicula - un ocol prin lume. Închiderea întâlnirii se va face în cheia de boltă a cerului colindat de un grup de colindători din Saroș, Dumbrăveni.
VASILE AVRAM s-a născut la 17 iunie 1940 în satul Lemniu, comuna Letca, județul Sălaj. S-a stins din viață pe 12 decembrie 2002 la Mănăstirea Nicula, unde este și înmormântat.
Așa cum îl prezenta Ana Blandiana, Vasile Avram a fost un risipitor de energii spirituale și de forțe intelectuale, un entuziast (în sensul etimologic al termenului) pentru care implicarea și munca, dăruirea și credința s-au aflat în centrul vieții și al bucuriei.
Cei care doresc să completeze aceste rânduri sunt așteptați la Bibliotecă, locul în care alături de gândul cel bun dedicat lui Vasile Avram se găsesc toate cuvintele lăsate de scriitor în formă de carte de înțelepciune.
vineri, 2 decembrie 2011
Îngerul de Zăpadă
joi, 24 noiembrie 2011
Kim Thúy la Sibiu
luni, 21 noiembrie 2011
La un ceai, deschisă-i vorba!...
perfect cu o conferință pe aceeași temă.
Rostul acestei întâlniri a fost atins, pentru că am vrut ca tinerii prezenți să facă diferența dintre atitudine și comportament, dintre forță și putere. Cu aceste obiecte bifate, următorul pas a fost prezentarea conceptului de sistem de valori, în teorie și practică (printr-un exercițiu inedit de compunere a unui plan de dezvoltare personală).
Elementele cu care s-a creat puzzelul celor 18 tineri prezenți, cu vârsta cuprinsă între 17-19 ani, au fost cele enunțate de fiecare în parte, pornind de la cele mai mari vise (marca de prestigiu) și ceea ce le place și le displace în atitudinea celor cu care interacționează în planul social (personal și profesional).
Exemple:
Marca de prestigiu: Ferrari roșu, 10.000 euro, 4 perechi de blugi, prietenia cu cea mai frumoasă fată din școală, meseria de avocat, meseria de medic stomatolog, sacrificiul suprem etc.
Ce atitudine îmi place: atitudinea înțelegătoare, liniștitoare, deschisă, modestă, respectuoasă, pozitivă, prietenească, însoțită de gesturi mărunte, dar valoroase etc.
Ce atitudine îmi displace: atitudinea agresivă, jignitoare, discriminatoare, arogantă, mincinoasă, indiferentă etc.
Atelierul a avut loc în cadrul Centrului de perfecționare profesională al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu și s-a desfășurat sub egida Săptămânii Globale a Educației.
Concept & livrare: Florinela Anca Vasilescu, bibliotecar-trainer
***
Și pentru că orice atelier se închide cu feedback-ul celor care au primit informația, iată ce am primit astăzi pe mail:
ATITUDINE – ATITUDINI sau Ce poţi învăţa alături de oameni minunaţi?
Miercuri la ora 13.30, am venit împreună cu colegii mei şi profesoara de română, la Biblioteca ASTRA, pentru „discuţii cu atitudine”. M-am bucurat să văd o veche prietenă, doamna Florinela Anca Vasilescu.
Am plecat de la a defini ATITUDINEA, iar apoi totul a început să curgă într-un alt timp, în cel interior: ”Oare ce atitudine aveam eu ?” ”Oare cum mă vedeau cei din jurul meu?” ”Oare mă comportam adecvat?”
Dacă nu veneam aici, mi-aş fi pus aceste întrebări? Sigur, NU! Şi totul s-a desfăşurat firesc, într-o atmosferă prietenească, caldă!
La plecare, am primit „temă de reflecţie”: Plan de dezvoltare personală. Prima reacţie – neîncredere: nu pot să mă dirijez după un plan. Următoarea reacţie: reflecţie asupra a ceea ce îmi doresc cel mai mult. Cel mai simplu aspect ar fi: cum îmi voi sărbători atingerea scopului, dar până să mă bucur, mai am de muncit şi de gândit la ATITUDINEA ÎNDREPTATĂ SPRE MINE.
Totul începe de la a te cunoaşte pe tine!
Regret pentru fiecare dintre voi, care nu aţi fost împreună cu noi la această lecţie de reflecţie ! A meritat! MULŢUMESC DOAMNELOR!
P.S. Pe când o nouă întâlnire ?
Robert Topolog, clasa a XII a A Grup Şcolar Henri Coandă Sibiu
joi, 17 noiembrie 2011
Vino la Biblioteca pentru a asculta povestile campionilor sibieni!
miercuri, 16 noiembrie 2011
din Cămara Bunicii : temă de biblioatelier
marți, 15 noiembrie 2011
joi, 3 noiembrie 2011
Cuvânt
De 150 de ani Sibiul este o carte deschisă, pe filele căreia cei ce și-au găsit rostul în burgul transilvănean au compus, prin trecerea cotidiană, un rând în marea cronică a acestei comunități.
La ceas aniversar, vreau să privim aceste mărturii, dar ales generatorul celui mai important motor al culturii scrise a românilor din Transilvania: Biblioteca ASTRA.
Nu departe de locul unde ființează acum biblioteca publică, în urmă cu 150 de ani s-a aprins o scânteie din cremenea spiritelor luminate de atunci, care au crezut cu tărie în emanciparea prin cultură a tuturor românilor, a devenirii lor și autorealizării prin știință de carte.
Cine și-ar fi imaginat că gestul simplu de strângere a câtorva volume pe două polițe de raft avea de fapt rol de gest ritual, capabil să declanșeze o revoluție culturală, prin formarea unui fond uriaș de carte, documente, manuscrise, periodice, hărți, și de curând e-book-uri, dvd-uri, și alte inter-, multi-media care să servească neîntrerupt și cu onoare, timp de un secol și jumătate una din cele mai evidente nevoi ale oamenilor, aceea de a descoperi drumul care traversează câmpiile arse ale prejudecăților?
Nașterea primei biblioteci a românilor din Transilvania a fost posibilă prin înființarea Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român (1861), grupul de inițiativă care a primenit spiritul unui popor întreg, pregătindu-l momentului de grație în care și-a redobândit statutul de națiune liberă, independentă și creatoare de valori autentice.
Prin toate acțiunile și serviciile sale, Biblioteca ASTRA a încercat să rămâne un reper pentru comunitate, indiferent de volbura vremurilor care au pus la încercare anduranța și credința că, în cele din urmă, binele învinge. Forța pentru un astfel de parcurs liniar și ascendent s-a datorat activării testamentul moral al ctitorilor săi prin tezaurizare și promovarea colecțiilor sale. Astăzi, îi evocăm pe toți cei care au slujit biblioteca și cuvântul ca formă de comunicare atât a tradiției, cât și a inovației.
150 de ani în slujba lecturii
În cadrul acțiunilor dedicate aniversării a 150 de ani de la înființarea Asociațiunii ASTRA ( 1861-2011), Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu propune specialiștilor și publicului său două evenimente speciale, la care vă invităm să luați parte:
Vineri, 4 noiembrie 2011
ora 14:00 – dublu-eveniment: Vernisajul expoziţiei „Asociaţiunea ASTRA – 150 de ani (1861 – 2011), Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu (foaier, Corp B) și Lansarea nr. 10 al Revistei Transilvania, dedicat momentului aniversar.
12:00 – 19:30: Sesiune de comunicări ştiinţifice cu tema ”150 de ani în slujba lecturii”, pe secţiuni, cu participarea colegilor de breaslă de la Biblioteca Naţională a României, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Biblioteca Judeţeană Octavian Goga Cluj-Napoca, Biblioteca Judeţeană Gorj, Biblioteca Judeţeană Bistriţa Năsăud, Biblioteca Judeţeană Braşov,Biblioteca Judeţeană Arad, Universitatea 1 Decembrie Alba Iulia, Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu, Biblioteca Muzeului Naţional Brukenthal Sibiu, Biblioteca Central Universitară Sibiu, Biblioteca Judeţeană Reşiţa, Biblioteca Judeţeană ”Panait Istrati” Brăila, Biblioteca Judeţeană Satu Mare, OSIM, Biblioteca Judeţeană Tulcea, Biblioteca Judeţeană Botoşani și Banca Naţională a României.
vineri, 28 octombrie 2011
American Shelf (cronică)
Inaugurarea fondului de carte (250 u.b.) a fost făcută în prezența Excelenței Sale, Ambasadorul S.U.A. la București și Libby Gitenstein, împreună cu Edwina Satigo, atașat cultural. Din partea comunității sibiene au fost prezenți la ceremonia de deschidere dl. Martin Bottesch, președintele Consiliului Județean Sibiu, dna Daniela Câmpean, președinta Comisiei pentru Cultură din cadrul Consiliului Județean Sibiu și dl. Silviu Borș, directorul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.
Așa cum s-a dorit, ceremonia a fost deschisă, ceea ce a adus alături de oficiali un număr impresionant de tineri. Cu aceștia, Dl. Mark Gitenstein a purtat la final o discuție prietenească despre personalități americane de origine română și despre influența facebook asupra vieții sociale.
Delegația a vizitat Biblioteca, fiind impresionată de acest complex cultural, pe care l-au numit ”un tezaur autentic, pus la dispoziția sibienilor într-o formulă modernă, inedită în plan național”.
Cărțile donate de Ambasada S.U.A. pot fi studiate/împrumutate la secția de Împrumut carte Adulți (et. IV, corp B).
Iată câteva din titlurile existente pe Raft: The Mississippi Stephen, Baseball as America, How to Teach English, Developing Intercultural Awareness, Teaching American English, Madeleine Albright, The Grapes of Wrath, The First American, Stone Kiss, The Greatest, Three Nov, Days I Moved Through, The Mark Twain Anthology, The Essay Connection, Conversations with American, NBA Superstar, The Bedford Bibliography, Teaching English to Children, Collected Stories, and Other, Exploring Spoken English, Designing Language Courses, Developments in English, Diversity in America, American Movie Critics, Becoming Americans, Isaac Bashevis Singer, The Columbia Guide to Standard, American Sonnets, Scholastic Atlas of the Weather, Scholastic Atlas of the USA, Scholastic Atlas of the World, Extraordinary Women, The Cambridge Guide to Teaching English, Contemporary American Literature, Historical Romances, Novels 1920-1925, Helping Students Write Well, African-American Art, Let Us Now Praise, Teaching Composition.
miercuri, 26 octombrie 2011
Ambasadorul SUA la Bucuresti vine la Biblioteca ASTRA
Ambasada S.U.A. la Bucureşti şi Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu au plăcerea de a vă invita la inaugurarea Raftului American (American Shelf). Evenimentul va avea loc joi, 27 octombrie 2011, de la ora 16:00, la Biblioteca Judeţeană ASTRA, Str. G. Bariţiu nr. 5-7, Sibiu.
American Shelf reprezintă o donaţie de carte – lucrări de referinţă, literatură americană, lucrări de metodica predării limbii engleze şi materiale pentru învăţarea limbii engleze de diverse niveluri, precum şi carte pentru copii.
Cărțile vor intra în colecția bibliotecii și vor fi puse la dispoziția profesorilor, studenților, elevilor şi a publicului interesat în cadrul secție de Împrumut carte adulți (corp B, et. IV).
Donaţia va fi oferită de însuși ambasadorul S.U.A. la București, dl. Mark Gitenstein.
Vă aşteptăm cu plăcere!
luni, 24 octombrie 2011
Biblioatelier de idei creative. Sezon 2: File de Toamnă
6 octombrie: Zânele Bune de Toamnă (păpuși din hârtie răsucită)
13 octombrie: Oglinzi - oglindire (pictură pe sticlă)
20 octombrie: Eșarfe (de)colorate (vopsire textile)
27 octombrie: De-mascarea vrăjitoarelor (colaj mască)
3 noiembrie : Cămara bunicii (sporul casei)
10 noiembrie: Dansul frunzelor (ikebana, decorațiuni de toamnă)
17 noiembrie: Personaje de poveste (figurine lemn, colaj)
24 noiembrie: Luminițe colorate (decorare lumânări)
Cursul este gratuit, kit-ul cu materialele necesare trebuie însă achiziționat de la DecoHobbyArt Sibiu, aflat pe Pasajul Scărilor.
Tip: curs practic
Domeniu: arte decorative
Frecvența: săptămânal, în fiecare zi de JOI
Vârsta: 9 ani - 99 ani
Cost: 19.5 ron*
15 ron (preț redus pentru elevi/studenți/pensionari)
Ora: 18:30
Locație: Foaierul Bibliotecii (corp B)
marți, 18 octombrie 2011
Proiectul ”Te iubește mama!”
Majoritatea „orfanilor migrației” din Europa provin din România
Biblioteca Judeţeană “ASTRA” Sibiu găzduieşte Masa Rotundă pentru promovarea Proiectului „Te iubeşte mama!”, menit să faciliteze comunicarea audio-vizuală între copiii rămaşi acasă în urma plecării părinţilor acestora la muncă în străinătate. Proiectul este un parteneriat între Asociaţia Femeilor Române din Italia (A.D.R.I. Onlus), Programul Naţional Biblionet şi Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR).
Programat pentru 26 octombrie 2011 la Sala de Consiliu în intervalul orar 14:00 - 16:00, evenimentul reuneşte reprezentanţi ai organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale implicate în teme privind copiii şi adolescenţii, precum şi bibliotecari şi persoane de marcă, implicate trup şi suflet în cauze sociale.
Ne vor onora cu prezența autorii documentarului “Singur acasă – o tragedie românească”, care a generat cauza „Te iubeşte mama!” şi a fost selecţionat la Festivalul Internaţional de Film Documentar Astra Film Festival 2011. Masa rotundă va urma proiecției filmului în cadrul festivalului, programată pentru miercuri, 26 octombrie 2011, orele 12:30 – 13:30 la Sala John Marshall, Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu, Str. Emil Cioran, nr.1A.
Evenimentul va consta în prezentarea proiectului şi a unor materiale tematice video, dezbateri, legături prin Skype cu o serie de alţi jucători esenţiali în ameliorarea situaţiei copiilor lipsiţi de sprijin familial şi psihologic, absolut critic pentru a stopa fenomenul sinuciderilor şi chiar uciderilor în rândul acestor copii. Discuțiile vor viza necesitatea dovedită a proiectului, statistică și cazuistică, precum și modalitați de lucru într-o echipă multidisciplinară, în scopul găsirii de soluții pentru diminuarea numărului de sinucideri, abandonuri și cazuri sociale în rândul copiilor rămași în România.
Țineți cont că:
· Numărul copiilor rămaşi singuri acasă în urma plecării părinţilor la muncă în străinătate este estimat de UNICEF la circa 350.000, majoritatea regăsindu-se în partea de est a ţării.
· Eurochild a confirmat că 350.000 dintre cei aproximativ 700.000 de "orfani ai migraţiei" din Europa provin din România, iar 126.000 dintre aceştia au ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate.
· Din totalul "orfanilor migranţilor", 16% nu şi-au văzut părinţii de peste un an, în timp ce 3% nu i-au văzut de mai mult de patru ani.
· În România, 33% dintre copii se află sub limita de sărăcie, în timp ce media europeană este la 20%.
Dacă vă interesează soarta copiilor rămaşi acasă în urma plecării părinţilor acestora la muncă în străinătate vă invităm să vă alăturaţi pentru a găsi împreună soluţii viabile de prevenire sau rezolvare a dramelor celor implicaţi!
Persoane de contact:
Daniela Drăghici, Fundația IREX, 0734 220 073, ddraghici@irex.ro
Anca Vasilescu, BJ ASTRA Sibiu, 0769 453 041, fl.a.vasilescu@gmail.com
Lansare de carte : Simfonia frânei : Marius Ștefan Aldea
Vineri, 21 octombrie 2011, la ora 16:00,
în Foaierul Bibliotecii ASTRA va avea loc lansarea volumului de poezie Simfonia frânei. Responsabil de simfonie este dl. Marius Ștefan Aldea, pe care îl lăsăm să se prezinte singur:
”Mă numesc Marius Ştefan Aldea, născut (nu făcut!) din dragostea lui tata pentru mama, pe 23 iunie 1987, în zodia racului, împrumutând de la ciudata creatură talentul de a progresa în regres prin celebrii paşi de dans “2 în faţă, 3 înapoi”
Întemeietorul revistei literare SUBCULTURA -kalasnikov de idei- alaturi de prietenii Florin Marcoci, Andreea Bratila si Marian Bunoiu
Colaborări literare cu revistele: “Amfitrion”, “13 Plus”, “Oglinda literară”, “Contemporary Horizon”, “Litere”, “Poezia”, “Convorbiri Literare”, “Viata Romaneasca”, “FeedBack”, “Tiuk”, “Vatra”.
volume publicate:
Iona îl aşteaptă pe Godot, editura Marineasa, 2010 Timisoara
Poetul.străzii@yahoo.com, editura Magia, 2010 SUA
În prezent locuiesc în Timişoara, îmi asigur traiul vânzându-mi poeziile din uşă-n uşă; am întâlnit o toantă care să-mi spele cămăşile, nu am copii, locuiesc la etajul 1 în chirie la o familie de medici dentişti, cu toate astea o dată la câteva săptămâni mă doare foarte tare o măsea, direct în suflet; sunt ipohondru, doctorii îmi dau mult şi bine de trăit.
În prezent sunt redactor-colaborator la revista literară Contemporary Horizon şi redactor-şef la subCultura, revistă de literatură vie distribuită prin licee, universităţi şi cămine studenţeşti.”
Dacă vi se pare interesant, vă așteptăm să fiți de față!
BiblioPlaYs
luni, 17 octombrie 2011
16 zile de activism împotriva violentei asupra femeii
In perioada 10 octombrie – 12 decembrie 2011 Comitetul pentru Egalitate de Gen si Dezvoltare (GAD) al Corpului Pacii, in parteneriat cu Fundatia IREX/Programul Biblionet si Fundatia Sensiblu, va coordona campania nationala „16 zile de activism impotriva violentei asupra femeii”.
GAD este un grup de actiune al organizatiei guvernamentale a Statelor Unite „Corpului Pacii” alcatuit din voluntari americani si romani, care promoveaza egalitatea sexelor in procesele de dezvoltare economica si sociala din Romania. In cadrul acestei campanii, cei trei parteneri organizeaza un concurs de eseuri/poezii, fotografii/lucrari de arta vizuala si filme scurte pentru elevi.
Concursul este deschis la nivel national tuturor elevilor interesati din scolile generale, liceele, organizatiile si bibliotecile din Romania. Prin participarea la concurs elevii au posibilitatea de a-si transpune interpretarile creative legate de tematica “Pace Acasă, Pace în Lume” – sub forma unei lucrari literare in limba romana sau a unei lucrari de arta vizuala/fotografie sau film. Lucrarile vor fi evaluate separat pentru fiecare din urmatoarele 5 categorii in parte:
• Concurs de Lucrari de arta vizuala/ Fotografii – nivel gimnazial
• Concurs de Lucrari de arta vizuala/ Fotografii – nivel liceal
• Concurs de Eseuri, Poezii – nivel gimnazial
• Concurs de Eseuri, Poezii – nivel liceal
• Competitie de Filme Scurte (maximum 2 min) – nivel liceal
Scolile, organizatiile si bibliotecile participante sunt incurajate sa organizeze concursuri la nivel local si sa trimita in format electronic lucrarile castigatoare pentru competitia de la nivel national.
Fiecare scoala, organizatie, biblioteca participanta se poate inscrie in concursul national cu primele 5 lucrari castigatoare la nivel local pentru fiecare dintre cele 5 categorii mai sus mentionate. Inscrierile pentru concursul national trebuie trimise electronic pana la data de 12 Decembrie 2011.
sâmbătă, 8 octombrie 2011
The Third & The Seventh
The Third & The Seventh from Alex Roman on Vimeo.
Lansare de carte VASILE ANDRU
vineri, 7 octombrie 2011
Experiența unei nopţi culturale
De această dată am fost cu toţii tare surprinşi!!! Părăseam spaţiul şcolii şi, mai mult decât atât, eram invitaţi la o activitate nocturnă, în cadrul primei Nopţi a Bibliotecii ASTRA!!! Eram EXPOZIŢIA DE CITITORI !!!
Sâmbătă seara, înarmaţi cu propriile noastre cărţi, am venit la bibliotecă. Toată oboseala acumulată peste zi, căci unii dintre noi veneam de la culesul porumbului, sau scosul cartofilor, s-a absorbit cu fiecare clipă pe care o petreceam aici, alături de oameni minunaţi !
L-am cunoscut pe directorul acestei instituţii, un om cald, cu zâmbetul pe buze, care s-a bucurat ca un copil, când biblioteca a primit un e-reader. Ne-a impresionat carisma și tonusul d-nei Florinela Anca Vasilescu care ne-a vrăjit cu povestea prezentată. Am citit alături de ea, alături de profa, alături de colegi, de oameni pe care i-am văzut pentru prima dată, am făcut o terapie prin lectură.
La început a fost greu, ne tremurau vocile, apoi am prins curaj, am râs de frazele care curgeau din cartea care ne-a ales pe noi, sau noi o aleserăm? Am aplaudat, am fost aplaudaţi, eram când prinţi, când cerşetori, eram când îngeri, când mântuitori, aşa cum ne călăuzea MAESTRUL nostru, d-na Anca. Consilier de lectură fusese şi profa noastră , dar acuma descoperiserăm altceva, biblioterapia... Brusc, fiecare dorea să citească, să-şi împărtăşească gândurile... nu eram presaţi de timp, erau eroi în propria poveste!
Dar nu a fost doar atât: am participat la conferinţe – l-am descoperit pe Andras Zoltan preocupat de filosofia lui Rudolf Steiner. Evident că nu ştim cine este, dar timpul, probabil, ne va aduce la un moment dat faţă în faţă cu acest nume şi ne vom aminti de această seară şi vom deschide cartea... L-am simţit aproape de noi, de frământările noastre, când a vorbit de faptul că noi, adolescenţii, uneori suntem atât de singuri şi nu putem să stabilim legăturile între ceea ce citim şi noi şi lume...
Apoi am luat-o la pas prin secţiile Bibliotecii. La cumpăna nopţii eram în secţia audio... La plecare am salutat „Bună dimineaţa”! A fost o noapte minunată, cu toate că stelele nu s-au arătat , ci au stat sfioase sub perdeaua norilor DAR am avut acolo, pe terasa, explicaţii astronomice... Ne-am aflat chiar ascendentele zodiacale, dar superstiţioşi fiind ne-am temut să punem întrebări despre viitor – bacalaureat, facultate... Era prea frumos! Ştiţi ce minunat e Sibiul văzut noaptea de pe terasa Bibliotecii? Nu aveţi cum să ştiţi, dacă aţi ratat acest eveniment !
Nu ştim unde voi fi la anul, când evenimentul va fi la a doua ediţie, dar noi vom rămâne mereu EXPOZIŢIA DE CITITORI formată din elevii de la Grupul Şcolar Henri Coandă, sau mai bine zis : Larisa, Maria, Eugen, Robert, Alex, Alin, George,Liviu, Gabriel,Cristian, care s-au bucurat de consilierii de lectură d-na Florinela Anca Vasilescu şi „profa de română”, Dorina Bratu.
joi, 29 septembrie 2011
Cu ASTRA spre astre: observație astronomică și astrologie vizuală de Noaptea Bibliotecilor
Un alt invitat special la Noaptea Bibliotecii ASTRA Sibiu este dl. Cosmin Tomescu, președintele ASAE București, prin intermediul căruia sibienii pot explora bolta cerească de pe Terasa Bibliotecii ASTRA (et. V, Corp B) într-o incursiune în astronomie și astrologie vizuală. Telescopul și soft-urile speciale vor dezvălui parte din tainele nopților cu stele. ">Și, pentru a pregăti atmosfera de studiu ce va începe sâmbătă seara, la ora 18:00 și se va închide a doua zi, la ora 04:00, iată câteva din ideile pe care dl. Tomescu își va construi discursul în conferință interactivă de tip ”maraton”:
”În real, imaginarul există și mereu uităm asta. Moștenim o viziune a imaginarului și o subscriem ideii de ireal sau imposibil ce ne limitează acțiunile și definește obsesia ce devine a noastră prin neîncredere sau credința în imposibil.
Imaginăm constelații de mii de ani și munca nu se referă la a le redefini continuu, ci la a înțelege motorul ce pune în mișcare această viziune.
Observarea realului naște imagini ce se impregnează adânc în inconștientul colectiv și erup prin mituri, credințe ce influențează în plan real modul în care percepem lumea și acționăm în acord cu percepția noastră.
Nu mai percepem cerul, ci doar imaginile stocate în mituri. Astrologia vizuală și astronomia observaționala ne readuc în poziția creatorului de mit și ne ajută să redăm dimensiunea cosmică a Destinului ce ne leagă de această lume.
Este important să observăm, să înțelegem și să ne redefinim legătura cu cerul dincolo de credințe și mituri, să acceptăm imaginarul, constelațiile observate și definite de strămoși.
Zodiacul este compus din stele, puncte vii măsurate arhetipal în constelații, ce compun Marele Om, a cărui inima bate în acord cu trecerea aparentă a Soarelui nostru prin constelații.
Observarea și înțelegerea Cerului ne va ajuta să ne privim în oglinda cu detașare, abandonând propriile emoții către liniște și împăcare.”
Zilele Culturii Slovace în România
BOOKBYTE sustine o conferinta la Sibiu cu ocazia manifestarii “Noaptea Bibliotecilor"
BOOKbyte.ro - Libraria Digitala va sustine o conferinta despre evolutia cartilor de la manuscris la ebook si avantajele utilizarii cartilor digitale in zilele noastre, cu ocazia manifestarii culturale “Noaptea Bibliotecilor” ce se va desfasura in perioada 1-2 octombrie la nivel national.
Evenimentul se va desfasura la Biblioteca Judeteana Astra SIBIU cu incepere de la ora 20.45.
“Consideram ca Noaptea Bibliotecilor este un eveniment care aduce ceva nou pentru iubitorii de carti din Romania si astfel, o ocazie excelenta de a explica ce inseamna de fapt cartea electronica. Vom fi prezenti la Sibiu unde vom sustine o conferinta in care vom prezenta avantajele utilizarii cartilor electronice in zilele noastre. Cartile reprezinta mai mult decat niste pagini tiparite si legate intr-o coperta frumos colorata; cartile reprezinta mesajul, cuvantul, ideea ce se vrea a fi transmisa si acest lucru se poate face in diverse forme: manuscris, carte tiparita, audiobook si bineinteles ebook”, a declarat Radu Apostoae – Manager General Bookbyte.
“Pe langa conferinta pe care o vom sustine si la care participantii vor avea parte de o serie de surprize, vom avea si un stand unde vizitatorii vor putea testa gratuit dispozitivele electronice pentru citirea de ebook”, a adaugat Radu Apostoae.
Noaptea Bibliotecilor din Sibiu este primul eveniment important al acestei toamne la care BOOKbyte isi anunta prezenta, urmand in luna octombrie Targul International de Carte de la Frankfurt si alte evenimente in care Bookbyte va prezenta noile oferte pentru edituri si pentru scriitorii independenti.