PER ASPERA AD ASTRA
pe căi anevoioase, spre stele

miercuri, 21 decembrie 2011

Joc de înger şi copil


Vineri, 16 decembrie 2011, Secţia ARTE a Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu a avut bucuria de a primi oaspeţi dragi: scriitoarea Daniela Ghigeanu din Alba-Iulia şi micii muzicieni de la Liceul de Artă din Sibiu. Întâlnirea a fost prilejuită de lansarea cărţii de versuri pentru copii: Joc de înger şi copil a Danielei Ghigeanu. 
Daniela este, precum spuneam la lansarea cărţii, un suflet minunat, înzestrat cu numeroase talente. Ea şi-a ilustrat acest volum cu frumoasele sale picturi, fiind nu doar scriitor ci şi pictor, psiholog, bioenergoterapeut şi profesor. Pe lângă cărţi spirituale, Daniela Ghigeanu a scris mai multe volume de versuri şi proză pentru copii. În acest volum, Daniela Ghigeanu se apleacă cu sensibilitate şi iubire asupra universului mirific al copilăriei. Aşa cum subliniam şi în prefaţa cărţii lansate Joc de înger şi copil, poezia Danielei Ghigeanu încântă cititorul, indiferent de vârsta acestuia, prin sensibilitate, profunzime, delicateţe, iubire şi spirit ludic. Celor mari le reaminteşte de farmecul copilăriei de odinioară şi de importanţa de a-şi redobândi sufletul sensibil şi curat al copiilor pentru a ajunge la mântuire.
            În deschiderea programului de la lansarea cărţii am prezentat autoarea, amintind cele mai importante repere din bio-bibliografia sa. Apoi am dat cuvântul colegei mele Gabriela Haşegan, care este nu doar bibliotecar ci şi poetă. Ea a prezentat foarte frumos volumul de poezii al Danielei Ghigeanu. Citez fragmente din discursul ei:
            „În prag de sfinte Sărbători Daniela Ghigeanu ne face un dar minunat, dar de cuvânt și de suflet. Volumul de poezii se adresează în primul rând lor, copiilor, acestor îngeri pământeni cu aripi nevăzute de fluturi şi de gâze, care au în ei sâmburele înţelepciunii şi acesta creşte şi rodeşte neîncetat:


Numai cel ce aude cu sufletul se poate încânta de concertul dat de greier şi de izvor  Ştefan 14 ani

Inima bate, bate până se stinge, că inima e ca lumânarea şi dacă tu crezi în Dumnezeu, El ţi-o aprinde din nou în cer'' Claudia, 9 ani.

Lor acestor suflete luminoase li se adresează în primul rând cartea, dar nu numai lor, ci nouă tuturor. Trăim cu emoţie şi bucurie, cu nostalgie şi frumoasă aducere aminte copilăria.
Ne prindem în jocul acesta frumos în care se contopesc şi se armonizează omul, natura și Universul. Totul este chemare, invitaţie la JOC nevinovat şi inocent, vesel şi optimist.

M-aş juca ce m-aş juca
Cu o frunză aurie,
Aş sufla uşor din ea
Îngânând o ciocârlie.


Poezia este uneori o invocaţie a îngerului său ocrotitor

Îngerul care tace
Vrea să se joace
cu umbra mea.

Artisul plastic Daniela Ghigeanu îşi ilustrează propria carte cu o frumoasă galerie de tablori personale. Din sufletul ei prea plin de frumos împarte frumuseţe şi dragoste de viaţă."


            După discursul Gabrielei Haşegan i-am dat cuvântul autoarei, care ne-a spus câteva cuvinte despre carte şi ne-a recitat cu expresivitate câteva poezii. Împreună cu Gabriela am recitat câteva poezii minunate din volumul Danielei, după care a urmat concertul elevilor Liceului de Artă. Aceştia au interpretat cu talent şi măiestrie zece piese de muzică clasică la diferite instrumente precum pian, vioară şi nai. La final, Daniela Ghigeanu a acordat autografe celor prezenţi pe cărţile dăruite. Publicul format din copii, părinţi, bunici şi profesori a fost încântat atât de muzică cât şi de poezie.
            O aşteptăm cu drag pe Daniela  în biblioteca noastră şi la lansarea altor volume minunate, atât din universul îngerilor tereştri cât şi din cel al îngerilor celeşti. 

Delia Brătuianu,
coordonator Secția ARTE






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu