Volumul „Descoperind
China - Beijing” pune laolaltă o mică parte din experienţele deosebite trăite,
la pas, în capitala Chinei. O metropolă cu peste 20 milioane de locuitori şi
tot atâtea motive pentru a considera Beijingul a doua mea casă. O casă în care,
în ciuda diferenţelor culturale, a greutăţilor întâmpinate în învăţarea limbii
mandarine, mi-am regăsit liniştea pierdută în patria natală, deconectată de la
principii şi morală. O casă în care am redescoperit preţuirea pentru viaţă şi
bucuria de a trăi în aprecierea valorilor simple, fireşti şi naturale. O casă
cu prieteni chinezi şi români fără de care nu aş fi ajuns să descopăr China,
Beijingul şi cultura chineză.
Prezenta
carte este o pledoarie pentru prietenie şi bucuria de a descopri noi prieteni
foarte departe de casă. O mărturie despre locuri pe care puţini dintre români
vor avea şansa să le cunoască, dar care merită descoperite atât ca o valoroasă
lecţie de istorie şi mai ales ca o lecţie despre rezistenţă, asumare şi
permanentă revenire la valori.
„Descoperind
China - Beijing” este o dedicaţie făcută celor care trudesc cu impresionante
eforturi pentru păstrarea relaţiilor de prieteniei chino-române în matca
tradiţională, fie că aceşti truditori sunt în diplomaţia, în instituţiile media
sau administraţia centrală din Beijing, cu toţii având ca liant limba română.
Introduceri în cuprinsul unor subiecte
La
Templul Cerului - După “Oraşul Interzis”,
Templul Cerului este cel mai important obiectiv turistic din Beijing. De departe este cea mai impunătoare
şi spectaculoasă construcţie antică a Chinei, acumulând o varietate de
simboluri care m-au făcut să am în faţă multe dintre locurile importante din
România. Aflat din anul 1998 pe lista patrimoniului universal UNESCO, templul
asigură o călătorie în timp şi spaţiu, imaginaţia fiind singurul ingredient
necesar. Nu mai insist asupra nivelului excepţional de organizare, ghidare şi
servicii existente, despre care am mai vorbit.
Rangul de cel mai important spaţiu al perioade imperiale chineze
din Beijing vine tocmai din faptul că aici, începând cu anul 1420, anul când au
început lucrările de costrucţie, au fost organizate ritualuri dedicate cerului,
Pământului, Soarelui, Lunii şi tuturor zeilor şi duhurilor, pentru bunăstarea
imperiului. Consemnările arată că ritualurile erau ţinute numai când cerul era
senin, iar cea mai importantă rugăciune era cea adresată cerului.
Întregul stabiliment al Templului este înconjurat cu un zid de
cărămidă, proiectat în diferite unghiuri. La Sud are forma pătrată - simbolizând Pământul, la Nord forma semirotundă -
simbolizând cerul, iar pe aliniamentul Nord - Sud se regăsesc cele mai
importante construcţii. (…).
Templul Thanze - La mai puţin de jumătate de oră de mers cu autocarul, la Vest de Beijing, am ajuns într-o zonă de deal, unde pădurea este deja cuprinsă de
culorile toamnei. Este primul templu buddist din afara metropolei pe care îl
vizitez, iar curiozitatea este cu greu stăpânită. Ajung într-un spaţiu vechi de
aproape 2000 de ani, prezervat şi restaurant de-a lungul vremii, care acum face
parte din patrimonial viu al culturii chineze. Zumzetul vizitatorilor aflaţi în
templu şi din când în cand sunetul clopotului uriaş lovit de superstiţioşi
tulbura liniştea locului.
Templul Thanzhe a fost construit pe terasele dealurilor vestice
ale Beijingului, în timpul dinastiei Jin (265 - 420), iar renumele câştigat între
miile de temple ale Chinei vine din faptul că aici a fost unul dintre cele mai importante temple
ale naţiunii chineze, fiind păstrate tradiţii
de acum 1700 de ani. Numele iniţial al templului a fost Jia Fu Si sau Templul
bunelor auspicii, însă, în timpul dinastiilor Jin (tâziu), Yuan, Ming, Qing a
purtat numele Thanzhe, păstrat până azi. Ca orice loc din China, templul poartă un nume care
îmbină viaţa spirituală, societatea şi longevitatea, astfel că Tanzhe înseamnă
“săracul şi salbaticul copac de dud”. (…).
Palatul Imperial de Vară - Palatul Imperial de Vară din Beijing
... o revelaţie arhitecturală, o bogăţie şi imaginaţie spectaculoase, dovadă a
faptului că în China
nimic nu este imposibil. Yi Heyuan (Palatul Imperial de Vară) era locul unde
familia imperială îşi avea reşedinţa în anotimpul călduros, când temperaturile
frecvent peste 38 de grade Celsius, iar umiditatea din aer este uneori greu de
suportat. Date fiind distanţele mari, nici nu este de mirare că impresionantul
stabiliment a fost proiectat în Nord-estul capitalei, acolo unde vara este ceva
mai răcoare decât în centru sau Vest. Şi mai e nevoie de un detaliu. Accesul în
palat se poate face pe cinci porţi, însă povestea ce mai impresionantă poate fi
descoperită numai intrând pe poarta din Est, care îţi deschide în faţa ochilor
un spaţiu miraculos. Un pod de piatră albă, cu trei arcade mari şi mici lei
protectori te aşteaptă să îl traversezi pentru a urca spre primul templu. Însă
privirea nu poate scăpa veselia de culori şi forfota care se ridică de sub pod, o lume total
diferită vara şi iarna. Nu poţi rezista tentaţiei şi cobori în micul oraş,
construit pe coada lacului Kunming
în jurul căruia a fost amenajat palatal. Denumit “Strada Suzhou”, cândva aici
erau locuinţele dregătorilor imperiali, care acum au fost transformate în
magazine de suveniruri şi mici restaurante. Plimbarea aici este cu atât mai
plăcută cu cât toţi cei care asigură serviciile sunt costumaţi potrivit epocii
în care a fost construit edificiul. (…).
Nanshan, dealul transformat în
afacere de iarnă - Profitând de vacanţa
Festivalului de Primăvară am evadat din aglomeratul Beijing pentru a respira aerul curat şi
pentru a mă bucura de linişte, departe de oportunităţile de relaxare pe care le
găseşti oriunde aici. La 62 de kilometri de Beijing, rulând comod cu pe
autostrăzile perfecte care leagă capitala Chinei de provincii, în câteva zeci
de minute ajungi la unul dintre locurile preferate de iubitorii sporturilor de
iarnă: Nanshan (Muntele de Sud). Locaţia se află la Nord de Beijing şi încă din
start trebuie să spun că, pentru câteva ore, am avut impresia că sunt undeva în
Europa, în Alpi, într-una dintre staţiunile similare din Austria sau Elveţia.
Nanshan este
un deal mai măricel, nicidecum un munte, înălţimea maximă de aici fiind de 1318 m. Însă, aici, tenacitatea chineză a
demonstrat încă o dată că orice se poate, sau altfel spus că în China nu există
„nu se poate”. E o chestiune de admirat în
mai toate domeniile, încăpăţânarea chinezilor de a transforma ţara
într-un spaţiu cu adevărat evoluat, modern, păstrând reperele tradiţionale
fiind evidentă. (…).
Templul Yonghe Lama - Când eşti în Asia, în
extremul estic al continentului, prima întâlnire cu un templu buddist este fără
îndoială una specială. Curiozitatea unui ortodox venit dintr-o ţară în care nu
există niciun templu lamaist, este de înţeles. Templul Yonghe Lama din Beijing, este cunoscut de chinezi şi sub
numele de “Palatul de pace şi armonie - Templul Lama”.
În drumul de peste 40 de
minute cu metroul, până la staţia care poartă numele Yonghegong, îmi vin în minte ideile şi
refugiul găsit de Emil Cioran în studierea buddismului, pentru a evita
tentaţiile nazismului, în perioada studiilor făcute în Germania anilor ’30.
Eram la câteva
minute de a descoperi o lume pe care mulţi o găsesc fascinantă, din
necunoaştere sau din teribilism. Însă dinscolo de asceză, tot ce este urban,
devine în mod firesc şi comercial. Iar diferenţele dintre Palatul Potala din
Tibet şi Templul Lama din Beijing sunt cât se poate de uriaşe.
Fiind un templu aflat
într-o mare metropolă, este de înţeles că numărul vizitatorilor străini este
unul considerabil. „Nasurile mari”, cum li se spunea la început de secol
occidentalilor, se amestecă în mulţimea de localnici care vin să se închine şi
să aprindă beţigaşe parfumate. Chiar dacă nu au o religie oficială la nivel de
stat, cum se întâmplă în multe state europene, ritualurile întâlnite aici ţin mai
mult de tradiţii, de obiceuiri şi mai puţin de o credinţă anume. Singura
explicaţie găsită la numărul mare de localnici care se opresc la principalele
puncte din temple, nu doar aici, am găsit-o în predispoziţia chinezilor la
superstiţii. E o grijă permanentă de a fi bine în relaţia cu „ceva-ul” care îţi
poate determina soarta. (…).
Oraşul Interzis - Tot ce este interzis
reprezintă o tentaţie. Iată una dintre primele lecţii legate e instinctul uman
valabilă la orice vârstă. În cazul actualului Palat Imperial de Iarnă din
Beijing, cunoscut în întreaga lume drept „Oraşul Interzis”, dorinţele pot fi transformate în
realitate. Pentru o zi întreagă poţi străbate imensul palat, până în urmă cu un
secol principala reşedinţă a împăratului Chinei, în căutarea unei istorii pe
cât de uriaşe, pe atât de impresionante.
Tot ce descoperi aici a
fost construit în numai 14 ani, începând cu anul 1406, în perioada Dinastiei
Ming, la ordinul împăratului Zhu Di. Vorbesc de un palat imperial cu o
suprafaţă totală de 72 de hectare, din care suprafaţa construită este de 15
hectare. Înainte de a pătrunde în cea mai spectaculoasă reşedinţă imperială
construită vreodată, mai spun doar că aici sunt păstrate peste un milion de
obiecte şi relicve dinastice de o nepreţuită valoare, toate incluse în colecţia
„Oraşului Interzis”. (…).
Podul Lugou - Marco Polo
- În ciuda vântului
puternic care bate la început de primăvară, am decis să merg la marginea
vestică a Beijingului. De multă vreme ardeam de nerăbdare să păşesc peste unul
dintre cele mai vechi poduri din China şi din lume, construit în urmă cu peste
800 de ani. Cunoscut de localnici sub numele „Lugou Xiaoyue” - Luna văzută în zori la podul Lugou - sau
Podul Marco Polo, pentru occidentali, această adevărată minune a lumii este o
altă probă de meiestrie şi ingeniozitate a chinezilor.
Construit pe malul râului Yongding, podul este străjuit pe capătul dinspre
Beijing de monumente dedicate celor care au trudit la realizarea
impresionatului edificiu. Totul este cu atât mai spectaculos cu cât ai în faţă
o lucrare deacum 800 de ani când totul se făcea manual. Munca brută cu dalta şi
ciocanul, cu spatele şi cu ajutorul animalelor, erau singurele “arme” în lupta
cu blocurile uriaşe de piatră. (…).
Parcul Beihai - Aflat în proximitatea “Oraşului interzis”, Parcul Beihai este unul
dintre parcurile antice ale Chinei şi ale Beijingului. În ziua în care am ajuns
în Parcul Beihai temperatura urcase bine spre 6 - 7 grade, Soarele strălucea cu
bunăvoinţă, deşi mă aflam în plină iarnă, iar apa lacului era îngheţată bocnă.
Întins pe 71 de hectare, o mare suprafaţă fiind acoperită de un
lac de poveste, mai ales pe timpul verii, parcul este catalogat drept cel mai
vechi şi totodată cea mai consistentă realizare imperială în materie de
grădini. Nici nu este de mirare că annual sunt înregistraţi peste 10 milioane
de vizitatori, dornici să admire monumentele, vestigiile, clădirile dar mai
ales panorama de vis pe 360 de grade.
Numele Beihai poate fi tradus din limba chineză drept “Marea
nordului” (ţinând cont că Beijing
înseamnă “capitala din Nord”) şi este legat de o legendă imperială născută
dintr-o superbă poveste asiatică, veche de 1000 de ani. Se spune că primul
împărat al Chinei, Qinshihuangdi, avea la curtea sa un vrăjitor foarte
priceput, pe nume Xu Fu. Nu este de mirare că împăratul l-a trimis pe Xu Fu să
caute în lume viaţa veşnică, fără bătrâneţe. Vrăjitorul a căutat vreme
îndelungată în munţii Penglai, Yingzhou şi Fangzhang, însă, fără succes. (…).
Festivalul Primăverii - Anul Nou Chinezesc este cunoscut sub numele de “Festivalul de
Primăvară”, dat fiind că acum începe noul calendar lunar tradiţional.
Sărbătoarea este atât de veche încât nu se mai ştie când a fost celebrată
pentru prima dată. Există destul de multe surse şi explicaţii, toate având un
numitor comun: “Nian”, care în limba chineză înseamnă “an” şi care a fost iniţial
numele unui monstru care făcea prăpăd printre oameni în noaptea de dinaintea
unui nou an.
Una dintre legende spune ca
fiara Nian avea o gura atât de mare încât făcea să dispară o mulţime de oameni
dintr-o singură înghiţitură. De aceea, oamenii erau foarte speriaţi. Tot
căutând soluţii pentru a scăpa de monstru, într-o zi, un bătrân s-a oferit să
îl supună pe Nian. (…).
Templul Confucius din Beijing - Templul Confucius din Beijing este locul în care ajung toţi cei
care se află în cautarea filozofiei chineze, un spaţiu dedicat vieţii şi
regulilor stricte ale unui stat perfect, aflat în armonie cu natura, aşa cum
l-a gândit părintele folozofiei asiatice, nu doar al Chinei. Templul Confucius,
cu o vechime de peste 700 de ani, are o istorie interesantă şi rădăcini
milenare.
Consemnările privind existenţa primul templu confucianist în Beijing datează din
perioada Beiqi, când, în anul 938, în timpul regatului Liao, a fost construit
Templul Colegiului Imperial Confucius. Apoi, în 1153, în timpul regatului Jin, a
fost construit Directoratul Academiei Imperiale şi primul Templu Confucius. Din
păcate, cele două construcţii nu sau mai păstrat până în zilele noastre. (…).
Mormintele imperiale Ming - Printre primele lucruri descoperite de când trăiesc în China s-a numărat
contactul permanent, legătura strânsă între majoritatea activităţilor şi
procupărilor oamenilor cu natura, cu ciclul anotimpurilor, zilelor, orelor. Şi
cu cât m-am apropiat de oamenii simpli, cu precădere cei trecuţi de prima
jumătate a vieţii, am descoperit o parte din motivaţiile care îi fac pe
chinezi, pe asiatici în general, să nu îşi arate vârsta biologic prin
trăsăturile fizice. O legătură de acest fel, om - natură, am descoperit-o
ajungând la
Mormintele Imperiale Ming. O revenire acolo de unde, în toate
culturile lumii, pornim pentru a ne întoarce, închizând cercul ritual al
vieţii.
După o călătorie cu autocarul şi apoi cu un microbuz, am ajuns la
muntele TianShou, districtul Changping, aflat la 50 de kilometri în nordul
Beijingului. Am mers mânat de curiozitate şi lipsit de prea multe informaţii
privind direcţia, bazându-mă pe instinctul de orientare. Cum se întâmplă mereu,
am ajuns la destinaţie, în faţa celui mai vechi şi mai mare mormânt imperial
din cele 13 aflate în ansamblul mormintelor imperial Ming, mormântul Changling.
Pe câteva sute de hectare, adevărate temple au fost construite pentru a păstra
veşnice memoria a 13 împăraţi chinezi, dar şi a 23 de împărătese şi a unei
concubine. De diferite dimensiuni, mormintele păstrează aceeaşi arhitectură,
fiind amplasate pe direcţia Est, Nord şi Vest, fiecare având la orizont vârful
unui munte. (…).
Yuanmingyuan - Grădina imperială - După “Oraşul
Interzis”, Templul Cerului este cel mai important obiectiv turistic din Beijing. Altfel, de
departe este cea mai impunătoare şi spectaculoasă construcţie antică a Chinei,
acumulând o varietate de. Aflat din anul 1998 pe lista patrimoniului universal
UNESCO, templul asigură o călătorie în timp şi spaţiu, imaginaţia fiind
singurul ingredient necesar. Nu mai insist asupra nivelului excepţional de
organizare, ghidare şi servicii existente, despre care am mai vorbit.
Rangul de cel mai important spaţiu al perioade imperiale chineze
din Beijing
vine tocmai din faptul că aici, începând cu anul 1420, anul când au început
lucrările de costrucţie, au fost organizate ritualuri dedicate cerului,
Pământului, Soarelui.
Cine doreşte să înveţe lecţia măririi şi
decăderii unui imperiu, lecţie care poate fi translată în oricare dintre
aspectele vieţii cotidiene, personale sau la nivel de comunităţi, trebuie să
viziteze măcar o dată Yuanmingyuan - Grădina strălucirii perfecte sau Grădina
eternei primăveri - Grădina Imperială. Este locul din China, nu doar din
Beijing, pe care de fiecare dată l-am părăsit întristat, deşi de fiecare dată
revin pentru a învăţa o nouă lecţie despre viaţă, despre istorie, despre cât de
puţin poate să însemne un uriaş atunci când istoria se întoarce împotrivă-i.
Dacă un spaţiu de acest fel, un adevărat Rai pe Pământ a fost realmente ras de
la temelie, atunci nimic, absolut nicio zbatere a omului nu este raţională dacă
nu are în vedere şi dispariţia, distrugerea. Celor care cunosc, le propun să
imagineze Louvrul şi grădinile lui impresionate puse la pământ, arate şi cred
că nu este suficientă imaginea dezastrului lăsat în urmă de furia aliaţilor
franco-britanici în 1860. (…).
Zona Artei 798 - Încă de la
primele ore petrecute în Beijing,
am avut permanent sentimentul că am ajuns acasă. A fost o stare care m-a
urmărit pregnant cu care m-am obişnuit repede, poate pentru că orice om se
obişnuieşte cu ordinea, liniştea, firescul şi mai ales cu constanţa zilelor.
Este o combinaţie de prezent comun amestecat cu un trecut trăit şi regăsit,
trecut mă urmăreşte permanent în călătoriile pe care le fac des în acest imesul
Beijing.
Mi-am dorit multă vreme să ajung în
"Zona Artei 798", curiozitate stârnită de prieteni dar mai ales de
consemnările din presa chineză şi străină, un loc atat de valoros in cultura
modernă a Chinei încât dacă realizatorii Top Gear au ales în România
Transfăgărăşanul, în China au ales "798"! Aşadar, m-am înarmat cu
răbdare, am sunat un bun prieten care locuieşte aici de mai bine de şase ani,
şi am traversat Beijngul dintr-un capăt la celalt, de la Vest la Nord-Est, mai mult de
30 de kilometri, pentru a descoperii un loc pe care nu l-aş fi crezut posibil
în tradiţionalista societate chineză. "798" este tot ce îşi poate
dori lumea culturală modernă a secolului XXI, însă absolut totul într-un singur
loc, transformat dintr-o fostă zonă industrială într-o altă lecţie chineză, de
această dată o lecţie despre reconversie şi înţelegere a valoriilor trecutului.
Sunt tentat permanent să fac trimiteri comparative la situaţia de acasă, la ce
au ajuns fostele zone industriale româneşti din oraşe, însă fiecare poate să
judece singur. (…).
Marele Zid - Cine a auzit de China ştie cel puţin două lucruri esenţiale: orez
şi Marele Zid. Infinitimal de puţin, dar definitoriu. Bobul de orez -
mic, Marele Zid - uriaş. După mai multe
vizite la Badaling - cea mai cunoscută porţiune din cei peste 6352 de kilometri
de construcţie, şi la Mutianyu - locul în care am putut observa în detaliu modul de construcţie,
a înţeles că din filozofia chinezilor de azi a merge pe zid este similar cu
convingerea că eşti un om puternic. De asta nu trebuie să te surprindă dacă
vezi părinţi alături de copii aflaţi la primii paşi, însă făcuţi pe cel mai
impresionat şi mai mare proiect al lumii.
Din capitala Beijing poţi ajunge uşor
la cinci porţiuni ale Marelui Zid, două dintre acestea fiind cele mai
cunoscute, mai bine întreţinute şi conservate. Distanţele până la zid de 70 de
kilometri sunt ridicol de mici ţinând cont de suprafaţa întregului stat, iar
posibilităţile de a ajunge la el sunt practic nelimitate. Aproape la fiecare 20
de minute pleacă şi vin autocare cu câte şase locuri pe rând, adevărate depozite umane. (…).
Noul Beijing - Când locuieşti într-un oraş cu o populaţie egală cu cea a
ţării tale, cu un număr egal de maşini cu cele din ţara ta şi cu o reţea de
autostrăzi la care România visează să ajungă în următorii 10-20 de ani, eşti
tentat să crezi că puţine sunt situaţiile în care să fii surprins. Starea
aceasta de surprindere, câtă vreme eşti cu mintea şi sufletul deschise,
dezbărat de idei lipsite de realism, este una permanentă. Reperul meu
principal, în toate plimbările făcute în marea metropolă, a fost şi este
Bulevardul Chang’an, o arteră cu o istorie aproape egală cu cea a Chinei
şi care taie Beijingul de la Est
la Vest, fiind totodată limita care separă Nordul de Sudul capitalei. Sub acest
bulevard, lung de peste 30 de kilometrii şi care ajunge să aibă peste 16 benzi
de rulare în proximitatea Pieţei Tian Anmen, se află şi principala şi cea mai
veche linie de metrou, Linia 1, care uneşte extremităţile oraşului. Cu metroul
ajungi cel mai uşor, ieftin şi comod în zona noua a Beijingului, acolo unde
China nu mai seamănă cu China, la fel ca la Shanghai sau Hong Kong. Însă dacă în celalalte
metropole influenţa occidentală a fost mereu prezentă, aici, în Estul
Beijingului, totul este produs de inspiraţie occidentală dar pe model
chinezesc. Marele este mai mare, detaliile sunt mai detaliate, totul este mai
totul, ar fi exprimarea care să cuprindă totul într-o singură idee. (…).
Radio China Internaţional - Este locul meu de muncă şi motivul pentru care de mai bine de un
an şi jumătate sunt resident la
Beijing. De asemenea, este unul dintre motivele care mă fac
să simt că uneori pot lua decizii corecte, radicale, înţelepte. Şi numai cine
nu cuprinde oportunitatea de a munci în cel mai mare post de radio din lume -
Radio China Internaţional, ajuns
în decembrie 2011 la 70 de ani de
activitate, de a cunoaşte o cultură impresionantă, refuză o şansa poate unică
în viaţă.
Emisia în limba română a fost inaugurată la 29 august 1968, cu mesajul preşedintelui
chinez, Chu Enlai,
prezentat la o ceremonie oficială organizată la Ambasada României
din Beijing, în care era condamnată agresiunea militară a URSS asupra
Cehoslovaciei. De atunci, zeci de nativi chinezi, absolvenţi de studii în
România, au devenit profesionişti ai limbii române, traducători de literatură
românească, adevăraţi împătimiţi prieteni ai românilor şi României. (…).