Maria Lupu, bibliotecară
Biblioteca Muguri de Brad, Gura Rîului, jud. Sibiu
În perioada 27–29.01.2014 am
avut onoarea să particip la un curs de metode și instrumente de educație non
formală, la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu.
Am ajuns în sală, m-am așezat,
i-am observat atent pe ceilalți participanți, de diferite vârste și am încercat
să mă identific cu vreunul dintre ei.
M-am simțit un pic speriată, stingheră. Doar fața veselă a Ancăi m-a încurajat
puțin.
|
Maria Lupu |
S-au prezentat cele două ”treinărițe” care urmau să ne învețe, să ne lumineze, Romina și Trompy. Cu ajutorul
lor, prin niște minunate jocuri de cunoaștere am intrat ușor in atmosfera de joc și i-am
cunoscut pe colegii cu care trebuia să petrec acele 3 zile.
Atunci mi-am dat seama că acei
oameni sunt minunați și că mulți dintre
ei sunt asemeni mie, că nu au mai făcut asemenea activități sau dacă le-au
făcut nu le-au numit metode de educație non formală, dar am întâlnit și specialiști,
oamenii care lucrează pe proiecte de tineret de la care am avut multe lucruri
de învățat.
Ce ne-a adus împreună pe toți
acei oamenii, este faptul că avem interese comune, că am mers acolo din dorința
de a cunoaște și a ne dezvolta dar aceasta pentru a-i ajuta pe alții să se
dezvolte.
Am trăit clipe minunate, la
început cu teamă că nu o să pot face față provocărilor, cu emoții și bucurii
atunci când am primit încurajări și când am reușit să ducem la bun sfârșit sarcinile
pe care le-am avut de îndeplinit. Am trăit bucuria de a face parte dintr-o
echipă, bucuria de a mă simți parte importantă din acel grup, cu care am luat
parte la niște activități frumoase.
Am învățat că prin metode plăcute,
distractive cu un conținut lejer, în care se îmbină distracția cu provocarea și
cu studiul, tinerii câștigă încredere și respect de sine, în timp ce se
distrează și socializează cu egalii lor.
În urma acestei experiențe,
vreau să aplic ceea ce am învățat, organizând astfel de activități în
comunitatea pentru care lucrez ca bibliotecar.
Vreau să organizez activități
prin care tinerii și întreaga comunitate din Gura Rîului să își lărgească și să-și completeze
orizontul de cultură, îmbogățindu-și cunoștințele din anumite domenii. Să
descopere tradițiile, obiceiurile, să descopere frumusețile împrejurimilor
legendele, poveștile locului, să cunoască fauna și flora specifică zonei.
Vreau
să sprijin alfabetizarea grupurilor sociale defavorizate prin diferite activități
organizate în bibliotecă, jocuri prin care tinerii, persoanele cu dizabilități să
se cunoască, să știe că mai sunt și alții asemenea lor.
Vreau ca biblioteca să fie cadrul de exersare și de cultivare a diferitelor înclinații,
aptitudini și capacități, de manifestare a talentelor, prin organizarea de seri
de creație, șezători, concursuri, spectacole. Și lista ar putea continua, dar
nu așa cu ”vreau să fac” ci cu ”am făcut asta sau am încercat”.
Am
plecat de la curs fericită, încrezătoare
cu speranța că voi putea realiza ceea ce mi-am propus, că nu sunt singură că mereu voi găsi sfaturi
și susținere de la cei pe care i-am cunoscut aici.