PER ASPERA AD ASTRA
pe căi anevoioase, spre stele

marți, 3 iunie 2014

ZCJS - pe Valea Hârtibaciului

În acest sfârșit de săptămână, dedicat Zilelor Culturale de Județului Sibiu pe Valea Hârtibaciului, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a fost prezentă, sâmbătă, la Merghindeal, iar duminică la Ferma Școală Cornățel.

La Merghindeal, în prezența oficialităților locale, a reprezentanților Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, dr. Silviu Borș, director și Florinela Anca Vasilescu, coordonator județean al programului Biblionet, și a unui public numeros, a avut loc ceremonia de deschidere a Bibliotecii și a serviciului Calculatoare cu Internet pentru Public. Atât primarul din localitate, Aurel Ioan Țerbea, cât și noua bibliotecară, Daniela Prescurea, i-au asigurat pe cei prezenți de bunul mers al activităților specifice unui centru cultural educativ.


Ceremonia a fost însoțită de atelierul ”Spune-mi o poveste despre satul tău” care a avut tema Povești din centrul Lumilor, mosor pe care s-au strâns texte interesante, personaje speciale care-și vor găsi locul într-o antologie viitoare. De asemenea, cei prezenți s-au bucurat și de un spectacol tradițional organizat de Școala din localitate, cu ocazia zilei de 1 Iunie.



Duminică, echipa Bibliotecii, de această dată extinsă, a pornit maratonul poveștilor la Ferma Școală din Cornățel. Timp de 4 ore, opt bibliotecare au surprins pe cei prezenți cu ateliere inedite și cu un alt tip de lectură publică, în aer liber, într-un spațiu neconvențional, dar extrem de ofertant pentru toți cei care doresc să se apropie de natură și de lumea animalelor. Basmele au fost intercalate cu jocuri și cu informații din enciclopedii.

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu