Biblioteca Județeană Astra Sibiu împreună cu Editura Filos vă invită la o dublă lansare de carte, joi, 14 noiembrie, ora 17:00.
Evenimentul îl va avea invitat special pe Pr. Conf. Dr. Constantin Necula și va avea loc în foaierul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (corp B).
Primul volum lansat, Jurnal Athonit. Pagini de ucenicie, este un proiect editorial inedit, o frumoasă încercare de reproducere a unei experiențe itinerante pe cărările Muntelui Athos a doi autori: Alexandru Rădescu și Paul S. Grigoriu. Muntele Athos este considerat prin excelență o fortăreaţă sau un bastion al Ortodoxiei, fiind o adevărată republică monahală. Frumoasa intocmire o constituie însăși abordarea: diferită - prin cele două perspective - dar, în același timp, unitară. Autorii, un jurnalist consacrat și un artist, tratează subiectul cu un firesc aparte. Pios, prietenos, cald, un jurnal neterminat. Neterminat pentru că autorii încă trăiesc experiența Muntelui Athos, experiență pe care o transmit mai departe ori de câte ori au ocazia.
Volumul este însoțit de fotografii inedite realizate de artistul Irinel Cîrlănaru și de o prefață semnată de Silviu Andrei Vlădăreanu.
Cel de-al doilea volum lansat, Suplu zvâcnet vertical, aparține lui Cristian Boroș și este un volum de poezii. Poezia ca o stare de fapt, ca un studiu permanent. Un volum ce surprinde momente de libertate, arcuiri de libertate, zvâcniri libere, explozii spre frumos, notate în fragmente lirice.
Volumele sunt susținute de Radio România Cultural, Pemptousia.ro, Revista Cultura, Teatrul Mignon, Tips, Micadu.ro.
La final va avea loc o sesiune de autografe.
Intrarea este liberă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu