De curând, Secţia Arte a Bibliotecii ASTRA a iniţiat pentru public un interesant program de meloterapie. Cei interesaţi, atât de subiect, cât mai cu seamă de efectele benefice ale muzicii se pot întâlni în spaţiul destinat audiţiilor în fiecare zi de miercuri.
Muzica este un factor de liniştire capabil să atenueze tensiunile individuale şi interpersonale. Muzica este capabilă să consoleze omul, e tonifiantă, creşte rezistenţa fiinţei umane la dificultăţi şi boală, aşa cum reiese din cercetările Institutului de la Salzburg. Muzica uşurează comunicarea atât la omul normal în pradă dificultăţilor cotidie
ne cât şi la bolnavul care a pierdut posibilitatea de a comunica normal cu semenii săi.
Prin meloterapie sau muzicoterapie se înţelege un ansamblu de metode psihoterapeutice implicând participarea activă a bolnavului, utilizând complexul sunet-fiinţă umană în scop diagnostic şi de tratament. Este pe de o parte o formă privilegiată de art-terapie, pe de altă parte o tehnică ştiinţifică care se bazează pe descoperirile de psihologie, neurofiziologie, electroacustică, etc. Meloterapia este deci o ramură a terapiei prin artă.
Virtuţile meloterapiei asupra organismului uman au fost folosite încă din antichitate. Cu mult timp în urmă, cu ajutorul ritmurilor muzicale erau vindecate sciatica, precum şi durerile provocate de lumbago. La Epidaur, în Grecia, Esculap folosea ca mijloc de tratament ierburile şi muzica. Hipocrate credea cu adevărat în efectele muzicii asupra sănătăţii omului, iar Platon era convins de puterea muzicii de a transforma omul. Democrit scria că „muzica de flaut este un remediu minunat pentru numeroase boli”, alinând de exemplu durerile de sciatică şi de gută. Pentru inimă, cele mai benefice se considerau a fi instrumentele cu coarde. Pentru rinichi – tobele, pentru bolile de plămâni – sunetele unor clopote special proiectate cu scop terapeutic, iar pentru ficat – un anumit tip de flaut. Astmul era tratat cândva prin lecţii de cânt; cântatul vocal s-a dovedit un foarte bun exerciţiu respirator.
ne cât şi la bolnavul care a pierdut posibilitatea de a comunica normal cu semenii săi.Prin meloterapie sau muzicoterapie se înţelege un ansamblu de metode psihoterapeutice implicând participarea activă a bolnavului, utilizând complexul sunet-fiinţă umană în scop diagnostic şi de tratament. Este pe de o parte o formă privilegiată de art-terapie, pe de altă parte o tehnică ştiinţifică care se bazează pe descoperirile de psihologie, neurofiziologie, electroacustică, etc. Meloterapia este deci o ramură a terapiei prin artă.
Virtuţile meloterapiei asupra organismului uman au fost folosite încă din antichitate. Cu mult timp în urmă, cu ajutorul ritmurilor muzicale erau vindecate sciatica, precum şi durerile provocate de lumbago. La Epidaur, în Grecia, Esculap folosea ca mijloc de tratament ierburile şi muzica. Hipocrate credea cu adevărat în efectele muzicii asupra sănătăţii omului, iar Platon era convins de puterea muzicii de a transforma omul. Democrit scria că „muzica de flaut este un remediu minunat pentru numeroase boli”, alinând de exemplu durerile de sciatică şi de gută. Pentru inimă, cele mai benefice se considerau a fi instrumentele cu coarde. Pentru rinichi – tobele, pentru bolile de plămâni – sunetele unor clopote special proiectate cu scop terapeutic, iar pentru ficat – un anumit tip de flaut. Astmul era tratat cândva prin lecţii de cânt; cântatul vocal s-a dovedit un foarte bun exerciţiu respirator.
În meloterapie, sau terapia prin muzică, sunetele şi ritmul devin instrumente cu ajutorul cărora se dezvoltă creativitatea, se intră în contact cu sinele şi se tratează diverse probleme de sănătate (anxietate, durere cronică, hipertensiune, dificultăţi de învăţare).
Datorită efectului său asupra sistemului nervos central, muzica este un factor important care ajută la relaxare şi la reducerea stresului. Ca instrument de dezvoltare personală, muzica contribuie la creşterea capacităţilor cognitive (atenţie, memorie), psihomotorii (agilitate, coordonare, mobilitate) şi socio-afective. În plus, pentru a obţine beneficiile oferite de meloterapie, nu avem nevoie de cultură muzicală.
Datorită efectului său fiziologic, o muzică relaxantă poate atenua durerea şi anxietatea micşorând nivelul de cortizol (un hormon asociat cu stresul) si eliberand endorfina, care are proprietăţi calmante, analgezice şi euforice. S-a constatat de exemplu influenţa sunetelor armonioase asupra scăderii tensiunii psihice şi de aici diminuarea reacţiilor agresive. Astăzi, meloterapia este folosită ca adjuvant la tratamentul alopat pentru insomnie, anxietate, ş.a.m.d. şi de câteva decenii a căpătat o fundamentare ştiinţifică.
S-a constatat că muzica atenuează tensiunile proprii, cele interpersonale, uşurează comunicarea, este un fel de evadare psihică într-o lume mai bună. Ea îmbogăţeşte individul, îi dezvoltă sensibilitatea, îi iluminează spiritul, îi facilitează contactele sociale, îi previne tulburările de comportament, îi linişteşte angoasa.
Meloterapia stimulează toate elementele pozitive ale individului: voinţă, perseverenţă, iniţiativă, încredere în sine, inteligenţă şi memorie.
Tratamentul de meloterapie constă în audierea unei muzici într-o poziţie cât mai relaxantă, muzica având ca scop provocarea de reacţii emoţionale şi intelectuale care să fie exploatate în timpul ei sau după, printr-o psihoterapie verbală. Meloterapia e o metodă de tratament fără efecte secundare. E necesar să să se recurgă la o muzică potrivită cu structura sufletească şi cu starea momentană de spirit a individului.
Pentru calmare, se pot utiliza, de exemplu, ”Ave Maria” a lui Schubert, „Preludiile” lui Bach sau „Concertul Imperial” de Beethoven.
Relaxarea se induce cu „Lacul lebedelor” de Ceaikovski, „Simfonia Pastorală” de Beethoven ori cu „Fantezia în sol minor” de Bach.
Învigorarea se realizează cu ajutorul „Rapsodiei Ungare” de Liszt sau marşurilor din Aida de Verdi sau din „Maeştrii cântăreţi” de Wagner.
„Fugile” lui Bach înlătură surmenajul intelectual, iar „Reveria” lui Schumann sau „Largo”-ul lui Händel combat insomnia. „Simfonia spaniolă” de Lalo şi „Simfonia a şasea” de Ceaikovski contribuie la ameliorarea durerilor în general.
Specialiştii în meloterapie apreciază că rezultatele cele mai bune se obţin cu ajutorul creaţiilor lui Mozart, urmate de muzica preclasică şi clasică. Neurobiologul american John Hughes a observat efectele benefice ale muzicii mozartiene asupra sistemului nervos şi a stării de spirit a pacienţilor. S-a realizat chiar un CD intitulat The Mozart effect, cu partituri alese din opera genialului compozitor austriac, care influenţează puternic celulele sistemului nervos şi dinamizează inteligenţa.
În meloterapie se foloseşte mai ales muzica clasică, ce are o construcţie mai potrivită acestei terapii.
Eficacitatea muzicii terapeutice rămâne aceeaşi şi în cazul subiecţilor celor mai lipsiţi de cultură muzicală deoarece muzica nu trebuie înţeleasă ci mai mult simţită, fapt ce se realizează doar prin atenta sa ascultare
Azi există multe institute de cercetări şi sanatorii ce folosesc cu succes meloterapia în vindecarea sau ameliorarea unor afecţiuni ca: debilităţi fizice, boala lui Parkinson, dislexia, nodulii pulmonari, demenţa lui Alzeheimer,etc.
Datorită efectului său asupra sistemului nervos central, muzica este un factor important care ajută la relaxare şi la reducerea stresului. Ca instrument de dezvoltare personală, muzica contribuie la creşterea capacităţilor cognitive (atenţie, memorie), psihomotorii (agilitate, coordonare, mobilitate) şi socio-afective. În plus, pentru a obţine beneficiile oferite de meloterapie, nu avem nevoie de cultură muzicală.
Datorită efectului său fiziologic, o muzică relaxantă poate atenua durerea şi anxietatea micşorând nivelul de cortizol (un hormon asociat cu stresul) si eliberand endorfina, care are proprietăţi calmante, analgezice şi euforice. S-a constatat de exemplu influenţa sunetelor armonioase asupra scăderii tensiunii psihice şi de aici diminuarea reacţiilor agresive. Astăzi, meloterapia este folosită ca adjuvant la tratamentul alopat pentru insomnie, anxietate, ş.a.m.d. şi de câteva decenii a căpătat o fundamentare ştiinţifică.
S-a constatat că muzica atenuează tensiunile proprii, cele interpersonale, uşurează comunicarea, este un fel de evadare psihică într-o lume mai bună. Ea îmbogăţeşte individul, îi dezvoltă sensibilitatea, îi iluminează spiritul, îi facilitează contactele sociale, îi previne tulburările de comportament, îi linişteşte angoasa.
Meloterapia stimulează toate elementele pozitive ale individului: voinţă, perseverenţă, iniţiativă, încredere în sine, inteligenţă şi memorie.
Tratamentul de meloterapie constă în audierea unei muzici într-o poziţie cât mai relaxantă, muzica având ca scop provocarea de reacţii emoţionale şi intelectuale care să fie exploatate în timpul ei sau după, printr-o psihoterapie verbală. Meloterapia e o metodă de tratament fără efecte secundare. E necesar să să se recurgă la o muzică potrivită cu structura sufletească şi cu starea momentană de spirit a individului.
Pentru calmare, se pot utiliza, de exemplu, ”Ave Maria” a lui Schubert, „Preludiile” lui Bach sau „Concertul Imperial” de Beethoven.
Relaxarea se induce cu „Lacul lebedelor” de Ceaikovski, „Simfonia Pastorală” de Beethoven ori cu „Fantezia în sol minor” de Bach.
Învigorarea se realizează cu ajutorul „Rapsodiei Ungare” de Liszt sau marşurilor din Aida de Verdi sau din „Maeştrii cântăreţi” de Wagner.
„Fugile” lui Bach înlătură surmenajul intelectual, iar „Reveria” lui Schumann sau „Largo”-ul lui Händel combat insomnia. „Simfonia spaniolă” de Lalo şi „Simfonia a şasea” de Ceaikovski contribuie la ameliorarea durerilor în general.
Specialiştii în meloterapie apreciază că rezultatele cele mai bune se obţin cu ajutorul creaţiilor lui Mozart, urmate de muzica preclasică şi clasică. Neurobiologul american John Hughes a observat efectele benefice ale muzicii mozartiene asupra sistemului nervos şi a stării de spirit a pacienţilor. S-a realizat chiar un CD intitulat The Mozart effect, cu partituri alese din opera genialului compozitor austriac, care influenţează puternic celulele sistemului nervos şi dinamizează inteligenţa.
În meloterapie se foloseşte mai ales muzica clasică, ce are o construcţie mai potrivită acestei terapii.
Eficacitatea muzicii terapeutice rămâne aceeaşi şi în cazul subiecţilor celor mai lipsiţi de cultură muzicală deoarece muzica nu trebuie înţeleasă ci mai mult simţită, fapt ce se realizează doar prin atenta sa ascultare
Azi există multe institute de cercetări şi sanatorii ce folosesc cu succes meloterapia în vindecarea sau ameliorarea unor afecţiuni ca: debilităţi fizice, boala lui Parkinson, dislexia, nodulii pulmonari, demenţa lui Alzeheimer,etc.
Folosirea cunoştinţelor de meloterapie poate conferi mari servicii omului modern, la orice vârstă. Aplicarea lor în mod inteligent va permite individului să-şi păstreze un control perfect asupra stării lui de spirit şi chiar , în fazele avansate, prin perseverenţă, să-l facă armonios. Vraja muzicii, armonia sunetelor, sentimentele pline de emoţie exprimate prin această artă scot oamenii de sub influenţa negativă a unor stări psihice pline de angoase şi prin calm, seninătate şi emoţie artistică îi transpune într-o stare care le dă încredere în viaţă şi îi face să privească lumea cu înţelegere şi optimism.
Meloterapia este o terapie puternică, care poate să creeze bună dispoziţie, să reconforteze fizic şi, în mod special , psihic, având ca principal obiectiv acela de a diminua anxietatea, de a înlătura inhibiţiile, de a ajuta la reorganizarea vieţii interioare, muzica fiind un important factor al armonizării şi înnobilării fiinţei umane.
Terapia prin arta vizuală
Pe lângă meloterapie, la Secţia Arte se va desfăşura şi terapie prin arta vizuală, adică prin contemplarea unor opere de artă cu efecte terapeutice.
Arta poate vindeca diferite stări patologice. Această idee este foarte veche şi a fost aplicată încă din antichitate. Personalităţi ale acelor timpuri cum ar fi Platon, Aristotel, Plutarh, Pitagora recomandau în scop terapeutic contemplarea operelor de artă.
Privind o lucrare de artă eşti obligat sa te concentrezi la ea, uiţi de problemele care te sâcâie. În China şi Japonia virtuţile artei erau folosite pentru a trata stări psihologice precare. Această terapie stimula însănătoşirea.
Un efect terapeutic deosebit îl au reproducerile după Capela Sixtină a lui Michelangelo Bounarroti, lucrările pictorului francez David Jacques-Louis şi ale lui Poussin, operele impresioniste ale lui Manet şi Renoir, pline de lumină si culoare. La Sankt Petersburg terapia prin artă era folosită pentru a trata afecţiuni ale organelor interne: boli hepatice, gastrice, pancreatice, bolnavii fiind aduşi în faţa unor lucrări pe care să le contemple şi creându-le o stare psihica deosebit de favorabilă eficienţa unor medicamente era mărită. Şedintele terapeutice de vizionare a unor opere celebre realizate de pictori şi sculptori de geniu cum ar fi: Delacroix, Goya, Rodin, Braque erau de scurtă durată şi se repetau însă de 5-10 ori pe zi prin proiectare de diapozitive color sau vizite în muzee. Rezultatele acestui experiment au fost senzaţionale. Shimbarea stării psihice a pacientului, eliminarea stresului prin atmosfera, efectul benefic al culorilor, toate acestea au determinat vindecarea unor afecţiuni organice si functionale mai rapid decât prin terapiile obişnuite.
Rezultatele terapiei prin artă sunt:
- exersarea capacităţilor de exprimare verbală si nonverbală a sentimentelor, trăirilor, anxietatilor;
- consolidarea respectului faţă de sine şi a încrederii în sine;
- antrenarea empatiei în relaţiile cu ceilalţi membrii ai grupului;
- dezvoltarea unor strategii personale de rezolvare a problemelor şi a conflictelor intra şi inter personale;
- spargerea blocajelor emoţionale;
- optimizarea capacităţilor de autocunoaştere şi autoacceptare;
-dezvoltarea capacităţilor cognitive (memorie, atenţie, limbaj, gîndire,etc.);
- eliberarea de tensiuni, anxietăţi acumulate, stres;
- înlăturarea frustrărilor acumulate şi a sentimentelor negative.
Putem concluziona ca arta nu are doar funcţia de a încânta privirea, educativă sau de divertisment, ci şi aceea de a restabili echilibrul interior, cel psihic al omului, si astfel de a-l vindeca. Pentru ca bolile fizice îşi au originea în psihic, mai întai apar acolo, fiind rodul greşelilor şi defectelor psihologice ale oamenilor. Vindecarea se obţine prin deschidere către deplinătate şi dorinţa de a înlătura tot ce produce frustrare sau amânare – idei greşite, sentimente negative, regim alimentar greşit, stil de viaţă nepotrivit – şi de a accepta un spectru mai larg de răspunsuri, conţinând idei, experienţe şi priorităţi noi. Vindecarea înseamnă comunicare; iar muzica şi arta, prin natura lor universală, reprezintă comunicarea totală.
Rezultatele terapiei prin artă sunt:
- exersarea capacităţilor de exprimare verbală si nonverbală a sentimentelor, trăirilor, anxietatilor;
- consolidarea respectului faţă de sine şi a încrederii în sine;
- antrenarea empatiei în relaţiile cu ceilalţi membrii ai grupului;
- dezvoltarea unor strategii personale de rezolvare a problemelor şi a conflictelor intra şi inter personale;
- spargerea blocajelor emoţionale;
- optimizarea capacităţilor de autocunoaştere şi autoacceptare;
-dezvoltarea capacităţilor cognitive (memorie, atenţie, limbaj, gîndire,etc.);
- eliberarea de tensiuni, anxietăţi acumulate, stres;
- înlăturarea frustrărilor acumulate şi a sentimentelor negative.
Putem concluziona ca arta nu are doar funcţia de a încânta privirea, educativă sau de divertisment, ci şi aceea de a restabili echilibrul interior, cel psihic al omului, si astfel de a-l vindeca. Pentru ca bolile fizice îşi au originea în psihic, mai întai apar acolo, fiind rodul greşelilor şi defectelor psihologice ale oamenilor. Vindecarea se obţine prin deschidere către deplinătate şi dorinţa de a înlătura tot ce produce frustrare sau amânare – idei greşite, sentimente negative, regim alimentar greşit, stil de viaţă nepotrivit – şi de a accepta un spectru mai larg de răspunsuri, conţinând idei, experienţe şi priorităţi noi. Vindecarea înseamnă comunicare; iar muzica şi arta, prin natura lor universală, reprezintă comunicarea totală.
Delia Brătuianu, coordonator Secţia ARTE
Bibliografie selectivă:
Athanasiu, Andrei – Medicină şi muzică. Bucureşti : Editura Medicală, 1986
Biro,Violeta – Terapii alternative: Aromaterapia, magia parfumului, cromoterapia şi meloterapia. Iaşi : Polirom, 2002
Buluş, Liviu – Terapia prin muzică. Bucureşti : Sieben Publishing, 2006.
Cezar, Corneliu – Introducere în sonologie. Bucureşti : Editura Muzicală, 1984
Dewhurst-Maddock, Olivea – Terapia prin sunete. Bucureşti : Teora, 1999
Nichifor, E.; Bocârnea, C. – Medicina şi muzica. Bucureşti : Editura Medicală, 1965
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu