PER ASPERA AD ASTRA
pe căi anevoioase, spre stele

joi, 24 ianuarie 2013

APĂ DE PLOAIE





LANSARE DE CARTE ŞI ALBUM MUZICAL

Anca Oprescu & Walter Dionisie


Joi, 7 februarie 2013, orele 18:00, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu (Sala Festivă, corp A), poeta braşoveancă Anca Oprescu şi compozitorul Walter Dionisie, muzician cu multiple valenţe, vor lansa volumul de versuri şi albumul muzical “Apă de Ploaie”.
În cadrul unui eveniment marca Global Human Recovery, poezia Apei de Ploaie va fi însoţită de un concert Walter Dionisie, în care publicul va parcurge alături de artişti un traseu iniţiatic ce străbate frumuseţea trăirilor umane, de la dulcea nostalgie originară, prin prezentul permanent şi zâmbitor, până la forţa nestăvilită a bucuriei împărtăşite.  

Locuiesc pe un munte şi îmi trăiesc poemele, spune autoarea volumului Apă de Ploaie  povestind despre calea deschisă de poezie spre întoarcerea la simplitatea şi frumuseţea lumii interioare.

În anul 2010 volumul Apă de Ploaie al scriitoarei Anca Oprescu a apărut într-o ediţie limitată, la Editura Innocentia din Iaşi.
Pentru că poemele Apei de Ploaie i-au bucurat și i-au uimit pe cititori, în 2011, volumul a avut parte de o a doua ediţie, înnobilată de albumul muzical al compozitorului Walter Dionisie, care, urmând linia senzuală şi profundă a poeziei, a compus opt piese de o simplitate și o lumină surprinzătoare.

Volumul de poeme şi albumul muzical s-au bucurat de lansări de excepţie la Sala Palatului - Bucureşti, Club A - Contempora 3, Biblioteca Ion Heliade Rădulescu din Târgovişte, Festivalul National Vlahia, Clubul Român Baden din Elvetia, Asociaţia Românilor din Viena, Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov, reunind poeţi de valoare, muzicieni de excepţie şi stând la baza unor proiecte de promovare a culturii şi a valorilor autentice.

Reuşita evenimentelor generate de poemele Apei de Ploaie, a fost susţinută sub cupola generoasă a Global Association for Human Recovery care promovează valoarea umană în toate formele actului artistic.  
În noiembrie 2012, a treia ediţie a cărţii, îngrijită de aceeaşi Editura Innocentia din Iaşi, surprinde printr-o prezentare grafică de excepţie în deplină rezonanţă cu albumul muzical ce împlineşte puterea cuvântului.

Apă de ploaie a devenit în doi ani un curent cultural ce strânge în jurul său oameni de cultură valoroşi, tineri şi copii a căror structură umană şi artistică este una luminoasă, deschisă şi orientată spre profunzime şi evoluţie spirituală.

luni, 21 ianuarie 2013

Curs gratuit pentru copii de învățarea limbii chineze



Începând cu data de 24 ianuarie 2013, în fiecare zi de joi, între orele 12:00-13:00, Secția pentru Copii și Tineret a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu organizează împreună cu Institutul Confucius un curs gratuit de învățarea limbii chineze pentru cei mai mici sibieni.

Lector: Wang Yuqin

Coordonator proiect: Ana Coca
Relații la telefon: 0269 210551, int. 108

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Bibliotecile în lumini noi, de 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale


Lecturi aprinse este un concept lansat de Biblioteca Județeană Timiș, care propune lecturi în surse inedite de lumină: torțe, faruri de motocicletă, etc.
Inițiativei timișorene i s-a alăturat și Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, alături de alte două biblioteci reprezentative ale județelor Brașov și  Dolj.

Așadar, marți, 15 ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, la ora 19:00, în foaierul bibliotecii sibiene, 10 poeți sibieni vor citi din creația proprie într-un moment de lectură la lumina unei Luni neconvenționale, o instalație realizată Teatrul Gong, partener în proiect.

Nici celelalte biblioteci nu se vor lăsa mai prejos, organizând lecturi în locații și lumini neobișnuite, după cum urmează:
Brașov - Lecturi în Cabinete stomatologice, în parteneriat cu Asociația Medicilor Dentiști din Brașov;
Craiova - Lecturi în Sala Romanescu a bibliotecii județene, la lumina lampioanelor decorative. Cei prezenți se vor bucura (și) de Lampioanele zburătoare, ce se vor ridica la cer din curtea bibliotecii;
Timișoara - Lumini de șantier, alături de scriitorii locului, vor citi și zidari care au contribuit la renovarea sediului central din Piața Libertății. Din recuzita timișorenilor nu vor lipsi căștile de protecție și coifurile de ziar.

vineri, 21 decembrie 2012

O nouă Bibliotecă se deschide în județul Sibiu: Porumbacu de Sus


Biblionet Sibiu sărbătorește noul an la înălțime
În 27 decembrie 2012, la ora 17:00, va avea loc ceremonia de inaugurare a noului sediu de Bibliotecă în localitatea Porumbacu de Sus, jud. Sibiu și a programului Biblionet care aduce comunității un serviciu modern de informare și comunicare - Calculatoare cu Internet pentru Public, 
eveniment la care vă invităm să participați.
(str. Principală, nr. 450 – lângă Biserică)

La Mulți Ani!


Sărbători cu farmecul și magia celor din copilărie și un an nou cu împlinirea speranțelor mature!

marți, 4 decembrie 2012

“Borcanul cu dulceaţă de poveşti” se deschide miercuri la Marpod



Biblioteca Judeţeană ASTRA şi Primăria Comunei Marpod, Judeţul Sibiu, deschid miercuri, 5 decembrie 2012, în ajun de Moş Nicolae, “Borcanul cu dulceaţă de poveşti”, prima bibliotecă publică din România ce are la bază un concept creativ menit să atragă publicul înspre instituţia lecturii – biblioteca.

Evenimentul de inaugurare a noii Biblioteci Publice sibiene este programat pentru ora 17:00, va avea loc în sediul bibliotecii – Marpod nr. 327 (clădirea Primăriei) și va prilejui totodată lansarea serviciului “Biblionet – Calculatoare cu internet pentru public”, serviciu oferit prin programul Biblionet, de către IREX România, serviciu în baza căruia noua bibliotecă va fi dotată cu echipamente IT.

La eveniment va participa, alături de oficialităţile din Marpod şi reprezentanţi ai Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu şi Paul Baran – director de programe IREX România, prezenţă ce confirmă progresul înregistrat de Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu în implementarea programului de dezvoltare a bibliotecilor publice şi ce răsplăteşte totodată efortul depus de Primăria şi Consiliul Local Marpod în demersul deschiderii bibliotecii comunale, demers iniţiat de BJ ASTRA.

Ce presupune noul concept de bibliotecă publică?
Demersul deschiderii de noi biblioteci publice în Judeţul Sibiu, aparţine Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu, iar ideea reinventării noţiunii de bibliotecă publică şi amenajarea acesteia după un concept predefinit, aparţin bibliotecarului metodist Florinela Anca Vasilescu. Biblioteca publică din Marpod, reamenajată în pivniţa primăriei din localitate, are la bază ideea creării unui spaţiu în care cărţile şi poveştile ce le conţine fiecare volum în parte, sunt principalele bunătăţi din cămară. La Marpod, borcanele din pivniţă sunt pline cu poveşti şi nu doar cu dulceţuri. Deşi amenajarea a presupus în mare parte restaurarea vechilor obiecte de mobilier, spaţiul, per ansamblul său, invită la poveste: întregul perete exterior este pictat în culori vii, iar intrarea în bibliotecă se face printr-un borcan supradimensionat.
“Am pornit la drum cu intenția de a deschide cât mai multe biblioteci publice şi mai ales de a deschide o bibliotecă în locuri unde aceasta nu mai funcţiona sau nu a funcţionat niciodată. Ideea reinventării noţiunii de bibliotecă publică, a apărut atunci când ne-am dat seama că trebuie să transformăm această instituţie într-una atractivă pentru toată lumea şi mai ales pentru aceia care nu au păşit de mult pragul unui astfel de lăcaş. Aşa a apărut biblioteca din Marpod: din dorinţa noastră de a reîntoarce lumea spre cultură și comunicare și din înțelegerea importanței acestui obiectiv din partea autorităţile publice locale din comună.” Florinela Anca Vasilescu, Bibliotecar metodist Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu şi Coordonator județean Program Biblionet.

Peste 3000 de volume donate de sibieni pentru noua bibliotecă din Marpod
Campania “Cărţi de poveşti pentru ţinuturi de poveste”, derulată la Sibiu pe tot parcursul verii de către Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, a reuşit să aducă pe rafturile noii biblioteci concept din Marpod, peste 3000 de volume: cărţi de poveşti, beletristică, literatură din programa şcolară obligatorie, etc.
Campania de donație de carte pentru noua bibliotecă din comuna Marpod, Judeţul Sibiu, rămâne deschisă. Toţi cei care doresc să doneze cărţi noii biblioteci putând să o facă până la finele lunii decembrie 2012.


În proiectul de amenajare a noii biblioteci din Marpod au fost implicaţi exclusiv voluntari, echipa care a lucrat pentru acest proiect alături de Florinela Anca Vasilescu (coordonatorul şi iniţiatorul proiectului) şi Sebastian Toader Dotcoş (primarul Comunei Marpod)  numărând opt persoane.

Blogul bibliomarpod.blogspot.ro va oferi constant informaţii despre activitatea Bibliotecii Publice Marpod.

Evenimentul este organizat de Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu şi Primăria Comunei Marpod, în parteneriat cu Fundaţia IREX Bucureşti şi Fundaţia Culturală Artex şi cu sprijinul editurii RAO.