În această dimineață o
delegație formată din 26 de mândri bibliotecari, minunați colaboratori și
destoinici reprezentanți ai autorității publice locale din județul Sibiu a pornit în zbor spre capitala Europei. De știut că alături de sibieni sunt și 4
colege de la Biblioteca Națională a României.
Vizită de studiu vine ca
răspuns la invitația dnei Renate Weber, căreia îi mulțumim pentru interesul
acordat profesiei noastre și rostului bibliotecii publice în promovarea
valorilor comunității la nivel european.
Cu acest prilej, sibienii au ocazia
să descopere activitatea Parlamentului European, în strânsă
interdependență cu celelalte instituții europene.
Invitația a fost adresată
Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, Departamentului Metodic. Comunicare. Programe
care a făcut întreaga documentație necesară deplasării.
Vizita deține statutul de
study-tours cu schimb de experiență, ca expresie a efortului susținut al
bibliotecarilor și reprezentanților autorității publice locale în dezvoltarea
rețelei de biblioteci publice în județul Sibiu în cadrul programului Biblionet,
proiect care a transformat Sibiul în etalon pentru bibliotecile publice din
România și din Europa.
Bibliotecile concept sunt un
semn de referință în aria bibliotecilor publice din România și un produs al
Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu create de Florinela Anca Vasilescu cu sprijinul primăriilor și al consiliilor locale care au agreat propunerea
de reinventare a spațiului și funcției acestei instituții.
Din delegație fac parte reprezentanți
ai bibliotecilor publice din județul Sibiu: Sebastian Dotcoș, primar
și Mihaela Stănciulescu, bibliotecară din Marpod - Borcanul cu dulceață de povești; Maria Lupu, bibliotecară din
Gura Rîului - Biblioteca Muguri de Brad;
Codruța Plăiaș, bibliotecară din Biertan
- Biblioteca Lada de breaslă; Maria Grancea, bibliotecară la Biblioteca orășenească Avrig, recunoscută
pentru șezătorile domnițelor din Țara Oltului, un grup de 8 colaboratoare ale
bibliotecii din localitate; Eugen Roba,
primar și dl. Ionel Șotropa, profesor din Moșna
- Biblioteca Pasărea Măiastră; Maria Dancu, bibliotecară din Păuca – Biblioteca din Odaia Mariei și Daniela
Prescurea, bibliotecară din Merghindeal –
Biblioteca LogoStea;
ai Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu: Silviu Borș, director, împreună cu
colegii săi, bibliotecarii Ana Coca, Iuliana Zsold, Daniela Rusu, Iustina
Fieraru, Radu Irimie și Bogdan Andriescu;
ai Consiliului Județean Sibiu: Daniela Câmpean, consilier, membru în
Comisia de Cultură și membru al Consiliului de Administrație BJ ASTRA Sibiu și
Marcel Constantin Luca, vicepreședinte CJS;
ai Bibliotecii Naționale a României: Claudia Șerbănuță, director
interimar, alături de bibliotecarele Roxana Sorop și Mihaela Vazzolla.
Invitațiile au fost adresate în
primul rând celor care au contribuit direct la proiect, dar și celor
care-și pot aduce, în timp, aportul în procesul continuu de implementare al
programului de reactivare a bibliotecilor publice la nivel județean și crearea
de noi servicii de bibliotecă în conformitate cu nevoile comunității.
Celor două obiective majore
propuse de Cabinetul dnei Renate Weber, vizita Parlamentului European și a
orașului, de poveste, Bruges, delegația sibiană va adăuga itinerariului său cele
mai importante instituții culturale din zonă.
Pentru aportul acordat organizării, mulțumim în mod special dlui Daniel Iovănescu, Consilier Afaceri
Europene al Cabinetului de eurodeputat Renate
Weber.
FAV
FAV
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu