Șahul Cuvintelor

Are 72 de ani și este îndrăgostit de viață, de cuvinte și de șah. Îl poți asemui unui hobbit, chiar lui Bilbo Baggins, pentru că este mărunțel, și mereu înconjurat de tomuri uriașe, documente ale căror proveniență numai el o cunoaște, dar și de o droaie de copii care așteaptă de la el o nouă și fascinantă poveste . Tot timpul zâmbește, iar când nu zâmbește, râde cu tot sufletul, mai cu seamă atunci când se uită în oglindă și se miră de ”ațele albe” care îi înconjoară chipul frumos.

Numele său este Gheorghe Petrașcu, dar eu l-am numit ”șahul cuvintelor”, titulatură care i-a plăcut peste măsură și pe care a acceptat-o, rugându-mă să-i explic, în timp, această alegere.
Se consideră un om norocos, deoarece, chiar dacă s-a născut într-o familie săracă, din satul Munteni, de undeva din județul Galați, a fost adoptat la vârsta de 8 ani de o familie de mici burghezi din Sibiu.

Această familie l-a iubit necondiționat și i-a oferit șansa unui statut social pe care altfel, cu greu l-ar fi dobândit. A crescut înconjurat de dragoste și cărți. Simion Petrașcu, tatăl adoptiv, pe atunci șeful uzine electrice Sadu, ”prima uzină de acest fel din sud-estul Europei”, era abonat la una din librăriile celebre ale burgului german și primea tot din ceea ce azi numim ”oferta editorială actualizată”.

Pasiunea de colecționar a tatălui a fost completată, mai târziu, de locul de muncă al mamei, în atelierele unei tipografii.

A urmat cele mai bine cotate școli, finalizând anii de studii cu Facultatea de filologie din București, urmând cursurile unor titani: Tudor Vianu, Vera Călin, Edgar Papu, George Călinescu, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Alexandru Piru, Mihai Beniuc, Dumitru Micu, Zaharia Stancu.
Își amintește, nostalgic, de acele timpuri și de toate personajele întâlnite atunci, nume care, ulterior, au creat istoria contemporană a literaturii române.

Un reper aparte din acea perioadă ”de grație” îl deține ”Caietul cu ștersături”, un maculator în care ”studentul Petrașcu de la litere” a pus tot ceea ce considera a fi ”celebra sa operă”, operă care nu s-a concretizat decât în forma unui… caiet cu ștersături. Nu a suferit atât din cauza faptului că nu va fi niciodată un scriitor de anvergură, cât din pricina canonului cauzat de restanțele la care a fost supus, deoarece… munca de scriitor îi deturnase toată atenția cuvenită cursurilor și examenelor aferente, deosebit de grele.

A trecut cu bine peste acest ”hop” al orgoliului personal, pe care nu l-a anulat din memorie, lăsându-l ca ”model”, în sensul că de atunci și-a promis ca viața lui să fie un caiet fără ștersături. O promisiune onorată, deoarece din acel moment și până acum, domnul Petrașcu a dus un trai tihnit, rupt de realitățile politice și sociale triste și absurde, ancorat fiind în lumea literelor și a poveștilor.

Dacă nu a reușit să devină un scriitor ”la modă” a reușit să fie un dascăl iubit de elevii săi, în care a activat gândirea corectă prin deprinderea rostirii corecte a cuvintelor: ”statutul cuvântului este însăși esența corectitudinii, nu numai în exprimare, ci și în gândire”.

”Am corectat fiecare greșeală!”

Lucru pe care azi îl consideră imposibil, deoarece limba română ”a intrat în pălăriile semidocților”, care o contorsionează fără discernământ. E prea bătrân pentru a lupta cu un sistem întreg, dar crede cu tărie că din seva acestui neam va răsări o voce blândă, dar fermă, care să reașeze cuvintele în matca lor divină.

Vine zilnic la bibliotecă, citește mult și fără să aibă nevoie de ochelari. Prezența cărților este reconfortantă, conducând în fapt la un mod de a fi și de a trăi. Nu a abandonat niciodată cuvântul, în slujba căruia a fost, este și va fi.

I-am povestit de Biblionet și de aplicația pentru programul Grundtvig și despre felul în care lucrurile se schimbă, văzând cu ochii, în bibliotecile publice din România. De când am deschis acest subiect, trece zilnic pe la mine, să mă salute și să mă întrebe ce mai este nou cu ”biblionetul”, se pare un fel de ”My Precious” pentru hobbitul îndrăgostit de cuvinte și de templul acestora, Biblioteca.