PER ASPERA AD ASTRA
pe căi anevoioase, spre stele

marți, 25 septembrie 2012

Toamna asta se poartă reciclată. Hârtia reciclată


Promovarea ȋntr-un mod inedit a importanţei reciclării hȃrtiei şi a utilizării produselor din hȃrtie reciclată 

Sibiu, 25 septembrie 2012 – Asociaţia React în colaborare cu Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, a organizat workshop-ul Toamna asta se poarta reciclata. Hartia reciclata. Evenimentul face parte dintr-o serie de ateliere susţinute ȋn cadrul proiectului „Dezvoltarea Economiei Sociale prin Înfiinţarea şi Dezvoltarea de Întreprinderi Sociale”, ce au ca scop promovarea reciclarii hȃrtiei ȋntr-un mod relaxant, modern şi inovativ.

În cadrul acestui atelier, reprezentanţi ai societăţii civile şi autorităţilor publice locale, sub ȋndrumarea specialiştilor şi voluntarilor React si a elevilor de la Liceul de Arte Sibiu, au ȋnvăţat cum pot să ȋmbine designul interior cu durabilitatea ȋntr-un mod practic şi elegant, creȃnd obiecte decorative din ziare vechi, reviste şi cutii de carton si au participat la sesiunea de dezbateri cu privire la stadiul colectarii si reciclarii hartiei in judetul Sibiu.
Participanţii au fost informaţi cu privire la impactul pe care ȋl pot avea asupra mediului adoptȃnd un comportament responsabil şi au avut ocazia să descopere care este procesul de reciclare manuală a hȃrtiei. Aceştia au lucrat după şabloane, realizȃnd ȋn stil propriu diferite obiecte decorative dar au avut şi posibilitatea de a fi creativi şi de a da naştere unor obiecte unice.

 “Dezvoltarea Economiei Sociale prin Înfiinţarea şi Dezvoltarea de Întreprinderi Sociale”, este un proiect cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN (contract nr. POSDRU /84/6.1 /S/ 50269) prin Programul Operaţional Sectorial - Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 - Inveşteste ȋn oameni! şi se ȋncadreaza pe Axa prioritară 6 - Promovarea Incluziunii Sociale. Întreprinderile sociale ȋnfiinţate ȋn cadrul acestui proiect vor derula activităţi ȋn domeniul reciclarii şi al prelucrării hȃrtiei reciclate (patru dintre ȋntreprinderi), dar şi de call center şi reciclare mase plastic.

Asociaţia React este o organizaţie neguvernamentală, creată ȋn 2006 pentru a veni ȋn sprijinul actorilor societăţii civile prin proiecte ample, durabile, cu impact ȋn comunitatile vizate. Organizaţia activează ȋn trei domenii: sănătate publica, educaţie şi integrare socială, are 5 sucursale ȋn care lucrează mai mult de 30 de angajaţi şi peste 200 de voluntari. Pȃnă ȋn prezent, Asociaţia React a obţinut 9 premii de excelenţă - naţionale şi internationale şi a contribuit la salvarea a mai mult de 120.000 de vieţi omeneşti. www.asociatiareact.ro.

vineri, 21 septembrie 2012

Deschiderea oficială a noului sediu al Bibliotecii publice Copșa Mică


Joi, 20 septembrie 2012, ora 17:00

În prima zi de toamnă autentică s-a desfășurat prima ceremonia de inaugurare a noului serviciul de bibliotecă CIP (Calculatoare cu Internet pentru Public) realizat în cadrul programului Biblionet – lumea în  biblioteca mea de către Consiliul Local Copșa Mică cu ajutorul Fundației IREX București și al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, din seria rundei a II-a pentru județul Sibiu.


Evenimentul, prezidat și însuflețit de dl Daniel Mihalache, primarul localității și de dna Ana Ivan, bibliotecară, a adus laolaltă pe membrii comunității Copșa Mică și pe reprezentanții partenerilor de proiect: dl. Silviu Borș, directorul Bibliotecii Județene ASTRA, dna Florinela Anca Vasilescu, coordonatorul județean al proiectului și dl. Szocs Jozsef, coordonatorul regional Biblionet, din partea Fundației IREX București.

Emoția fiecărui început a fost dublată de oficializarea noului spațiu dedicat bibliotecii publice din localitate, care se bucură de un parteneriat inedit cu Clubul Seniorilor, animat de Sfatul Bătrânilor, coordonat cu înțelepciune de dl Nicu Domșa.

Așadar, pe lângă rafturile cu carte, prin programul Biblionet, spațiul multifuncțional al Clubului a fost dotat cu echipamente IT și softuri de ultimă oră. La ceremonia de deschidere, una din surprizele oferite de organizatori invitaților au fost primele 2 serii de cursanți ”seniori” care au beneficiat deja de utilitatea noului serviciu, prin participarea la un curs de inițiere în utilizarea calculatorului pentru persoanele vârstnice, creat și susținut de dl. Cosmin I. Mărginean, voluntar Biblionet.

S-au oferit diplome și îmbrățișări, pentru curajul de a demonstra că vârsta nu este un impediment pentru a învăța în fiecare zi ceva nou și încurajări pentru cei care s-au înscris pentru a participa la viitoarele evenimentele și atelierele propuse de biblioteca publică cu susținerea Consiliului Local.



Și pentru a marca cum se cuvine acest eveniment, toți cei prezenți au purtat cu mândrie justificată o insignă cu noua stemă heraldică a orașului Copșa Mică asociată cu semnul discret al prezenței bibliotecii alături de toți cei care contribuie, în felul lor, la dezvoltarea comunității. 

marți, 18 septembrie 2012

Cărți cu povești pentru ținuturi de poveste


campanie de colectare carte pentru copii destinate bibliotecilor din satele sibiene




Dacă, printr-o frumoasă întâmplare, în raftul bibliotecii personale a rămas o carte colorată, plină de personaje fantastice, aducătoare de curaj sau înțelepciune, și dacă rostul acestei cărți s-a împlinit în viața ta, oferă aceeași șansă celor care acum sunt mici și vor să crească frumos.

Donează cărțile care ți-au inspirat copilăria bibliotecilor publice din satele sibiene care prind din nou viață!

Cărțile pot fi aduse în perioada 24 septembrie – 25 decembrie 2012, la sediul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, str. G. Barițiu nr. 7 (corp B, Poartă), între orele 8:00-20:00.

Pentru transportul coletelor mari, mașina bibliotecii va fi pusă la dispoziția donatorilor.
Informații la telefon 0269 210551 

Persoană de contact Florinela Anca Vasilescu


joi, 13 septembrie 2012

Curs de inițiere pe calculator la Filiala Vasile Aaron


Începând cu data de 11 septembrie 2012 Filiala Vasile Aaron a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, organizează cursul de inițiere pe calculator pentru pensionari, casnice, șomeri și salariați.

Cursul este gratuit și se adresează cititorilor bibliotecii, scopul lui fiind de dezvoltare personală, de inițiere în folosirea unor programe de larg interes pe calculator. Cursul se desfășoară de două ori pe săptămână, marțea și joia între orele 16:00-18:00 și va avea o durată de trei luni. Filiala dispune de 6 calculatoare complet echipate, conectate la internet care au fost primite anul acesta prin programul Biblionet – lumea în biblioteca mea.
În cadrul bibliotecii activează 4 studente, voluntare în proiect - Livia Vîlcu, Emanuela Dîrnescu, Maria Roxana Popa și Raluca Marinciu care, sub coordonarea bibliotecarei Magdalena Iacob, vor contribui la dezvoltarea acestui nou serviciu de bibliotecă.  
Le mulțumim pentru implicare, pentru entuziasmul și energia cu care se implică în realizarea acestui proiect.
















Mai multe informații și înscrieri, la telefonul 0369 561734, între orele 10:00-16:00.

miercuri, 29 august 2012

Seara medievală

pași peste timp

spre țări și legende

expoziții de carte veche

și domnițe bălașe cu converși multicolori

pelerinele sunt strălucitoare

iar trăsurile opresc la scara bibliotecii

breslaș

și personaje de poveste

cavaleri

și calfe călătoare

recital surpriză

și acorduri de muzică veche

improvizații

și spectacol

secvențe din prima zi a Festivalului Medieval Cetăți Transilvane Sibiu

Liniște, se citește!

vineri, 24 august 2012

Campanie de promovare a lecturii pe teme medievale


Oameni buni,

ne este dat nouă, bibliotecarilor, slujitori ai slovelor și a tuturor poveștilor lumii, de aici, din mărita cetatea a Sibiului, să Vă invităm, cum se cuvine, la aducerea aminte a rostului lecturii pentru bunăstarea în toate. Că nimic nu se poate face cu folos, fără de chibzuință și de aplecare spre studiu.
Drept pentru care am ales din tainicele depozite ale celei mai de soi Biblioteci din partea asta de lume, cărți de știință, de poveste și de aducerea aminte a ceea ce a fost, peste veacuri, Evul Mediu.
Salutăm cu recunoștință gazdele serbării medievale, bucurându-ne cum nu se poate de onoarea făcută ca Primul pas peste veacuri din acest an să se facă din nobila casă a cuvintelor, Biblioteca.
Așadar, purcedem a deschide cartea și a vă citi din ea nume și titluri, eroi, magisteri, legende și fel de-a fi al oamenilor de odinioară,  rânduri de unde fiecare va avea să aleagă care din toate i se potrivește mai bine.




Alexianu, Al., Acest Ev Mediu românesc : Însemnări de iconografie şi artă veche pământeană. - Bucureşti : Meridiane, 1973 (cota 36872 t)
Brătianu, Gheorghe I., Adunările de stări în Europa şi în Ţările Române în evul mediu. -[Bucureşti] : Editura Enciclopedică, 1996 (432591-432595)
Prutz, Hans, Allgemeine Geschichte in Einzeldarstellungen - Vol. 1 : Staatengeschichte des Abendlandes im Mittelalter : Von Karl v. Grossen bis auf Maximilian. – Berlin : G. Grote'sche Verlagsbuchhandlung, 1885 (361237)
Huizinga, Johan, Amurgul Evului Mediu. - Bucureşti : Meridiane, 1993 (413699-413700)
Ionescu, Mihai, Anatomia umană : Idei, fapte, evoluţie - Vol. 1 : Anatomia şi anatomiştii din Antichitate şi Evul Mediu. - Craiova : Scrisul Românesc, 1987 (369664-369664)
Ghiţescu, Gheorghe, Antropologie artistică - vol. 1 : Antichitatea. Evul Mediu. Renaşterea. Barocul. - Bucureşti : Alfa, 2001 (466953-466954)
Luigi, Gilbert Arhitectura în Europa din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea. - Iaşi : Editura Institutului European, 2000 (454753-454754)
Focillon, Henri Arta Occidentului - Vol. 2 : Evul Mediu gotic. - Bucureşti : Meridiane, 1974 (380848)
Eco, Umberto Arta şi frumosul în estetica medievală. - Bucureşti : Meridiane, 1999 (6097 A)
Favier, Jean Aur şi mirodenii. - Bucureşti : Artemis, 2001 (451584-451585)
Maxim, Mihai Ţările Române şi Înalta Poartă : Cadrul juridic al relaţiilor româno-otomane în Evul Mediu. - [Bucureşti] : Editura Enciclopedică, 1993 (420981-420983)
Popovici, Ion Călători şi geografi arabi în evul mediu. - [Bucureşti] : Editura Enciclopedică, 1969 (24666 t)
Quillet, Jeannine Cheile puterii în Evul Mediu. - Corint, 2003 (464137)
De la Cetatea lui Dumnezeu la Edictul din Nantes : Izvoare de istorie medievală (secolele V-XVI). - Iaşi : Editura Polirom, 2005 (477739-477740)
Bennoit, Paul; Berger, Jean; Duby, Georges Dictionnaire du Moyen Age : histoire et société.- Paris : Encyclopaedia Universalis, 2000 (481440)
Duby, Georges Evul mediu masculin : Despre dragoste şi alte eseuri. - Bucureşti : Meridiane, 1992 (411161-411162)
Peschke, Hans-Peter Evul Mediu occidental. - Bucureşti : Rao, 2005 (478708)
Papacostea, Şerban Evul mediu românesc : Realităţi politice şi curente spirituale. - Corint, 2001 (452363-452364)
Bock, Gisela Femeia în istoria Europei : Din Evul Mediu pînă în zilele noastre. - Iaşi : Polirom, 2002 (460275)
Gilson, Etienne Filozofia în Evul Mediu. - Bucureşti : Humanitas, 1995 (20264VA)
Pütz, W. Geografia şi istoria evului vechiu, mediu şi modern : Manual prelucrat pentru clasele superioare, gimnasiale şi reale - Vol. 1 : Evul vechiu. - Bucureşti : Editura Librăriei Socecu & Co, 1884 (360630)
Brezeanu, Stelian Identităţi şi solidarităţi medievale : Controverse istorice. - Corint, 2002 (466631-466633)
Gurjewitsch, Aaron J. Individul în Evul Mediu european. - Iaşi : Polirom, 2004 (470082-470083)
Maistre, Joseph de Istorie şi Masonerie. - Bucureşti : Amarcord, 1995 (426572-426574)
Între Antichitate şi Renaştere : gândirea Evului Mediu : de la începuturile patristice, la Nicolaus Cusanus. - Bucureşti : Minerva, 1984 (338670)
Waltre, Philippe Mitologie creştină : Sărbători, ritualuri şi mituri din Evul Mediu. - Bucureşti : Artemis, 2005
Pastoureau, Michel O istorie simbolică a Evului Mediu occidental. - Bucureşti : Cartier, 2004 (472164)
Omul medieval. - Iaşi : Polirom, 1999 (444146-444147)
Pirenne, Henri Oraşele Evului Mediu. Cluj-Napoca : Dacia, 2000 (448567-448568)
Chirot, Daniel Originile înapoierii în Europa de Est : economie şi politică din Evul Mediu până la începutul secolului al XX-lea. - Bucureşti : Corint, 2004 (484739-484740)
Zimmermann, Harald Papalitatea în Evul Mediu : o istorie a pontifilor romani din perspectiva istoriografiei. - Iaşi : Polirom, 2004 (472359)
Pecican, Ovidiu Realităţi imaginate şi ficţiuni adevărate în Evul Mediu românesc: studii despre imaginarul medieval. - Cluj-Napoca : Dacia, 2002 (472744)
Funkenstein, Amos Teologie şi imaginaţia ştiinţifică din Evul Mediu până în secolul al XVII-lea. - Bucureşti : Humanitas, 1998 (444953-444954)
Stoyanov, Yuri Tradiţia ascunsă a Europei : Istoria secretă a ereziei creştine în Evul Mediu. - Iaşi : Polirom, 1999 (452582-452583)
D'Haucourt, Geneviéve Viaţa în Evul Mediu. - Corint, 2000 (454709-454710)
Salvan, Florin Viaţa satelor din Ţara Bârsei în Evul Mediu (secolele XIII-XVII). Bucureşti : Editura Academiei Române, 1996 (433249)
Dragomir, Silviu Vlahii din nordul Peninsulei Balcanice în Evul Mediu. - Bucureşti : Domino, 2001 (460332)
Gheorghiu, Teodor Octavian Arhitectura medievală de apărare din România. - Bucureşti : Tehnică, 1985 (344567)
Simion, Victor Imagine şi legendă : motive animaliere în arta evului mediu românesc. - Bucureşti : Meridiane, 1983 (333552)
Bennassar, Bartolomé Inchiziţia spaniolă : secolele XV – XIX. - Bucureşti : Editura Politică, 1983 (330396)
Collard, Franck Otrăviri celebre în Evul Mediu. - Bucureşti : Artemis, 2005 (490394)
Mesaroş, Claudiu Filosofii cerului : o introducere critică în gândirea Evului Mediu. - Timişoara : Editura Universităţii de Vest, 2005 (494518)
Cartianu, Virginia; Dene, Viorica Miniatura medievală în Anglia. - Bucureşti : Meridiane, 1980 (294103)

si asa mai departe…