PER ASPERA AD ASTRA
pe căi anevoioase, spre stele

joi, 13 septembrie 2012

Curs de inițiere pe calculator la Filiala Vasile Aaron


Începând cu data de 11 septembrie 2012 Filiala Vasile Aaron a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, organizează cursul de inițiere pe calculator pentru pensionari, casnice, șomeri și salariați.

Cursul este gratuit și se adresează cititorilor bibliotecii, scopul lui fiind de dezvoltare personală, de inițiere în folosirea unor programe de larg interes pe calculator. Cursul se desfășoară de două ori pe săptămână, marțea și joia între orele 16:00-18:00 și va avea o durată de trei luni. Filiala dispune de 6 calculatoare complet echipate, conectate la internet care au fost primite anul acesta prin programul Biblionet – lumea în biblioteca mea.
În cadrul bibliotecii activează 4 studente, voluntare în proiect - Livia Vîlcu, Emanuela Dîrnescu, Maria Roxana Popa și Raluca Marinciu care, sub coordonarea bibliotecarei Magdalena Iacob, vor contribui la dezvoltarea acestui nou serviciu de bibliotecă.  
Le mulțumim pentru implicare, pentru entuziasmul și energia cu care se implică în realizarea acestui proiect.
















Mai multe informații și înscrieri, la telefonul 0369 561734, între orele 10:00-16:00.

Un comentariu: