MELOTERAPIA

De curând, Secţia Arte a Bibliotecii ASTRA a iniţiat pentru public un interesant program de meloterapie. Cei interesaţi, atât de subiect, cât mai cu seamă de efectele benefice ale muzicii se pot întâlni în spaţiul destinat audiţiilor în fiecare zi de miercuri.

Muzica este un factor de liniştire capabil să atenueze tensiunile individuale şi interpersonale. Muzica este capabilă să consoleze omul, e tonifiantă, creşte rezistenţa fiinţei umane la dificultăţi şi boală, aşa cum reiese din cercetările Institutului de la Salzburg. Muzica uşurează comunicarea atât la omul normal în pradă dificultăţilor cotidiene cât şi la bolnavul care a pierdut posibilitatea de a comunica normal cu semenii săi.

Prin meloterapie sau muzicoterapie se înţelege un ansamblu de metode psihoterapeutice implicând participarea activă a bolnavului, utilizând complexul sunet-fiinţă umană în scop diagnostic şi de tratament. Este pe de o parte o formă privilegiată de art-terapie, pe de altă parte o tehnică ştiinţifică care se bazează pe descoperirile de psihologie, neurofiziologie, electroacustică, etc. Meloterapia este deci o ramură a terapiei prin artă.

Virtuţile meloterapiei asupra organismului uman au fost folosite încă din antichitate. Cu mult timp în urmă, cu ajutorul ritmurilor muzicale erau vindecate sciatica, precum şi durerile provocate de lumbago. La Epidaur, în Grecia, Esculap folosea ca mijloc de tratament ierburile şi muzica. Hipocrate credea cu adevărat în efectele muzicii asupra sănătăţii omului, iar Platon era convins de puterea muzicii de a transforma omul. Democrit scria că „muzica de flaut este un remediu minunat pentru numeroase boli”, alinând de exemplu durerile de sciatică şi de gută. Pentru inimă, cele mai benefice se considerau a fi instrumentele cu coarde. Pentru rinichi – tobele, pentru bolile de plămâni – sunetele unor clopote special proiectate cu scop terapeutic, iar pentru ficat – un anumit tip de flaut. Astmul era tratat cândva prin lecţii de cânt; cântatul vocal s-a dovedit un foarte bun exerciţiu respirator.

În meloterapie, sau terapia prin muzică, sunetele şi ritmul devin instrumente cu ajutorul cărora se dezvoltă creativitatea, se intră în contact cu sinele şi se tratează diverse probleme de sănătate (anxietate, durere cronică, hipertensiune, dificultăţi de învăţare).

Datorită efectului său asupra sistemului nervos central, muzica este un factor important care ajută la relaxare şi la reducerea stresului. Ca instrument de dezvoltare personală, muzica contribuie la creşterea capacităţilor cognitive (atenţie, memorie), psihomotorii (agilitate, coordonare, mobilitate) şi socio-afective. În plus, pentru a obţine beneficiile oferite de meloterapie, nu avem nevoie de cultură muzicală.
Datorită efectului său fiziologic, o muzică relaxantă poate atenua durerea şi anxietatea micşorând nivelul de cortizol (un hormon asociat cu stresul) si eliberand endorfina, care are proprietăţi calmante, analgezice şi euforice. S-a constatat de exemplu influenţa sunetelor armonioase asupra scăderii tensiunii psihice şi de aici diminuarea reacţiilor agresive. Astăzi, meloterapia este folosită ca adjuvant la tratamentul alopat pentru insomnie, anxietate, ş.a.m.d. şi de câteva decenii a căpătat o fundamentare ştiinţifică.

S-a constatat că muzica atenuează tensiunile proprii, cele interpersonale, uşurează comunicarea, este un fel de evadare psihică într-o lume mai bună. Ea îmbogăţeşte individul, îi dezvoltă sensibilitatea, îi iluminează spiritul, îi facilitează contactele sociale, îi previne tulburările de comportament, îi linişteşte angoasa.
Meloterapia stimulează toate elementele pozitive ale individului: voinţă, perseverenţă, iniţiativă, încredere în sine, inteligenţă şi memorie.
Tratamentul de meloterapie constă în audierea unei muzici într-o poziţie cât mai relaxantă, muzica având ca scop provocarea de reacţii emoţionale şi intelectuale care să fie exploatate în timpul ei sau după, printr-o psihoterapie verbală. Meloterapia e o metodă de tratament fără efecte secundare. E necesar să să se recurgă la o muzică potrivită cu structura sufletească şi cu starea momentană de spirit a individului.
Pentru calmare, se pot utiliza, de exemplu, ”Ave Maria” a lui Schubert, „Preludiile” lui Bach sau „Concertul Imperial” de Beethoven.
Relaxarea se induce cu „Lacul lebedelor” de Ceaikovski, „Simfonia Pastorală” de Beethoven ori cu „Fantezia în sol minor” de Bach.

Învigorarea se realizează cu ajutorul „Rapsodiei Ungare” de Liszt sau marşurilor din Aida de Verdi sau din „Maeştrii cântăreţi” de Wagner.
„Fugile” lui Bach înlătură surmenajul intelectual, iar „Reveria” lui Schumann sau „Largo”-ul lui Händel combat insomnia. „Simfonia spaniolă” de Lalo şi „Simfonia a şasea” de Ceaikovski contribuie la ameliorarea durerilor în general.

Specialiştii în meloterapie apreciază că rezultatele cele mai bune se obţin cu ajutorul creaţiilor lui Mozart, urmate de muzica preclasică şi clasică. Neurobiologul american John Hughes a observat efectele benefice ale muzicii mozartiene asupra sistemului nervos şi a stării de spirit a pacienţilor. S-a realizat chiar un CD intitulat The Mozart effect, cu partituri alese din opera genialului compozitor austriac, care influenţează puternic celulele sistemului nervos şi dinamizează inteligenţa.

În meloterapie se foloseşte mai ales muzica clasică, ce are o construcţie mai potrivită acestei terapii.
Eficacitatea muzicii terapeutice rămâne aceeaşi şi în cazul subiecţilor celor mai lipsiţi de cultură muzicală deoarece muzica nu trebuie înţeleasă ci mai mult simţită, fapt ce se realizează doar prin atenta sa ascultare
Azi există multe institute de cercetări şi sanatorii ce folosesc cu succes meloterapia în vindecarea sau ameliorarea unor afecţiuni ca: debilităţi fizice, boala lui Parkinson, dislexia, nodulii pulmonari, demenţa lui Alzeheimer,etc.

Folosirea cunoştinţelor de meloterapie poate conferi mari servicii omului modern, la orice vârstă. Aplicarea lor în mod inteligent va permite individului să-şi păstreze un control perfect asupra stării lui de spirit şi chiar , în fazele avansate, prin perseverenţă, să-l facă armonios. Vraja muzicii, armonia sunetelor, sentimentele pline de emoţie exprimate prin această artă scot oamenii de sub influenţa negativă a unor stări psihice pline de angoase şi prin calm, seninătate şi emoţie artistică îi transpune într-o stare care le dă încredere în viaţă şi îi face să privească lumea cu înţelegere şi optimism.

Meloterapia este o terapie puternică, care poate să creeze bună dispoziţie, să reconforteze fizic şi, în mod special , psihic, având ca principal obiectiv acela de a diminua anxietatea, de a înlătura inhibiţiile, de a ajuta la reorganizarea vieţii interioare, muzica fiind un important factor al armonizării şi înnobilării fiinţei umane.
Terapia prin arta vizuală
Pe lângă meloterapie, la Secţia Arte se va desfăşura şi terapie prin arta vizuală, adică prin contemplarea unor opere de artă cu efecte terapeutice.
Arta poate vindeca diferite stări patologice. Această idee este foarte veche şi a fost aplicată încă din antichitate. Personalităţi ale acelor timpuri cum ar fi Platon, Aristotel, Plutarh, Pitagora recomandau în scop terapeutic contemplarea operelor de artă.

Privind o lucrare de artă eşti obligat sa te concentrezi la ea, uiţi de problemele care te sâcâie. În China şi Japonia virtuţile artei erau folosite pentru a trata stări psihologice precare. Această terapie stimula însănătoşirea.

Un efect terapeutic deosebit îl au reproducerile după Capela Sixtină a lui Michelangelo Bounarroti, lucrările pictorului francez David Jacques-Louis şi ale lui Poussin, operele impresioniste ale lui Manet şi Renoir, pline de lumină si culoare. La Sankt Petersburg terapia prin artă era folosită pentru a trata afecţiuni ale organelor interne: boli hepatice, gastrice, pancreatice, bolnavii fiind aduşi în faţa unor lucrări pe care să le contemple şi creându-le o stare psihica deosebit de favorabilă eficienţa unor medicamente era mărită. Şedintele terapeutice de vizionare a unor opere celebre realizate de pictori şi sculptori de geniu cum ar fi: Delacroix, Goya, Rodin, Braque erau de scurtă durată şi se repetau însă de 5-10 ori pe zi prin proiectare de diapozitive color sau vizite în muzee. Rezultatele acestui experiment au fost senzaţionale. Shimbarea stării psihice a pacientului, eliminarea stresului prin atmosfera, efectul benefic al culorilor, toate acestea au determinat vindecarea unor afecţiuni organice si functionale mai rapid decât prin terapiile obişnuite.

Rezultatele terapiei prin artă sunt:
- exersarea capacităţilor de exprimare verbală si nonverbală a sentimentelor, trăirilor, anxietatilor;
- consolidarea respectului faţă de sine şi a încrederii în sine;
- antrenarea empatiei în relaţiile cu ceilalţi membrii ai grupului;
- dezvoltarea unor strategii personale de rezolvare a problemelor şi a conflictelor intra şi inter personale;
- spargerea blocajelor emoţionale;
- optimizarea capacităţilor de autocunoaştere şi autoacceptare;
-dezvoltarea capacităţilor cognitive (memorie, atenţie, limbaj, gîndire,etc.);
- eliberarea de tensiuni, anxietăţi acumulate, stres;
- înlăturarea frustrărilor acumulate şi a sentimentelor negative.

Putem concluziona ca arta nu are doar funcţia de a încânta privirea, educativă sau de divertisment, ci şi aceea de a restabili echilibrul interior, cel psihic al omului, si astfel de a-l vindeca. Pentru ca bolile fizice îşi au originea în psihic, mai întai apar acolo, fiind rodul greşelilor şi defectelor psihologice ale oamenilor. Vindecarea se obţine prin deschidere către deplinătate şi dorinţa de a înlătura tot ce produce frustrare sau amânare – idei greşite, sentimente negative, regim alimentar greşit, stil de viaţă nepotrivit – şi de a accepta un spectru mai larg de răspunsuri, conţinând idei, experienţe şi priorităţi noi. Vindecarea înseamnă comunicare; iar muzica şi arta, prin natura lor universală, reprezintă comunicarea totală.

Delia Brătuianu, coordonator Secţia ARTE

Bibliografie selectivă:

Athanasiu, Andrei – Medicină şi muzică. Bucureşti : Editura Medicală, 1986
Biro,Violeta – Terapii alternative: Aromaterapia, magia parfumului, cromoterapia şi meloterapia. Iaşi : Polirom, 2002
Buluş, Liviu – Terapia prin muzică. Bucureşti : Sieben Publishing, 2006.
Cezar, Corneliu – Introducere în sonologie. Bucureşti : Editura Muzicală, 1984
Dewhurst-Maddock, Olivea – Terapia prin sunete. Bucureşti : Teora, 1999
Nichifor, E.; Bocârnea, C. – Medicina şi muzica. Bucureşti : Editura Medicală, 1965

Din suflet, cu dragoste, LUMINA - expoziţie de icoane pe sticlă

Înv. Anca-Georgeta Bucur

Chip şi asemănare a dumnezeirii, omul poarta în sine dorul veşniciei, al nemuririi, al frumosului nevestejit, al armoniei desăvârşite, al vieţii şi fericirii în comuniune de persoane. Arta reprezinta o cale de a urca spre Dumnezeu, un mijloc de exprimare a sinelui în raport cu lumea şi cu Dumnezeu.

Pictura pe sticla şi respectiv icoana pe sticlă, la care facem referire în cele ce urmeaza, surprinde prin simplitatea formei, fiind numită astfel şi pictură naivă. Scenele inspirate din viaţa Maicii Domnului şi a Domnului Iisus Hristos, precum şi a altor sfinţi cinstiţi în popor, reprezintă o teologie în culoare, privitorul putând descifra în icoană elemente de profunzime ale credinţei străvechi.
Artistul se descoperă pe sine prin creaţie, la fel şi copiii, în icoanele pe care le lucrează cu drag, se dăruiesc pe sine, oferind din bucuria, puritatea şi pacea lor sufletească, uimind prin simplitatea şi naturaleţea firii lor, fiind singurii care mai păstrează încă în ei, nevinovăţia şi iubirea curată, sădită în noi de la creaţia lumii.
Atraşi de culoare şi de forme, copiii devin mici creatori de frumos, lucru ce le motivează efortul creator, sufletele lor vibrând la fiecare atingere a pensulei pe suportul icoanei. Emoţie, talent, muncă asiduă, dar şi bucurie, înălţare, meditaţie reprezintă elemente ale înfăptuirii icoanei.
Nu ştim în ce măsura aceşti copii vor ajunge sau nu pictori cunoscuţi, dar cu siguranţă exerciţiul picturii pe sticla le-a îmbogăţit viaţa prin momentele de bucurie în urma creaţiei, prin elementele de tehnică privind îmbinarea culorilor şi a formei, care îi pot fi utile şi în alte momente practice ale vieţii.
În lucrul cu copiii, la cercul de pictură, am fost surprinsă de dorinţa lor de a crea ceva frumos, de bucuria lor la vederea lucrului finalizat. Astfel, revin la ideea scrisă la început, că arta reprezintă un mijloc de exprimare, de modelare a sufletului spre ceea ce este frumos şi superior; un mijloc de trăire a bucuriei, în urma creaţiei.

Prin intermediul picturii, copiii învaţă simbolistica culorilor şi a elementelor tehnice specifice icoanei pe sticlă: însemnarea numelui sfântului prin litere chirilice, aureola sfântului redată prin auriu, veşmintele de o anumită culoare, în funcţie de simbolistica lor, precum şi tehnica de lucru în oglinda, specifică icoanei pe sticlă.

Ideea expozitiei de icoane pe sticlă: Din Suflet, cu Dragoste, Lumina, a plecat de la doamna Maria Grancea, care în colaborare cu Asociaţia Prietenii Avrigului şi a GAL- Ţara Oltului, a dorit să promoveze meşteşugul străvechi de zugrăvire a icoanei, practicat în toată zona Ţării Făgăraşului, sub forma cercurilor de pictura şcolare.

CuvinteInjurioase

Ovidiu Olaru

Nu poţi să-ţi încerci pana cu speranţă în sfera prozei. Prozaici, sau prozatori, sunt prea mulţi. Sau? Numai dacă ai un stil mai special. În rest, proza pare din punct de vedere stilistic depăşită. Iar poezia ia calea vizualului. Se diluează. Ce poezie mai e un singur cuvânt, repetat de infinite ori şi aranjat în forma unei piramide? Să fim serioşi, decât poezia urbano-jegoasă, mai bine tăcerea. Decât proză seacă în versuri lipsite de orice fel de muzicalitate/prozodie/limbaj metaforic, mai bine lectura clasicilor. Decât vulgaritatea adusă la rang de artă, orice.

Nu îi pot înţelege defel pe cei ce găsesc o frumuseţe ascunsă în hidoşenia asfaltului. A apărut o poezie a cotidianului, liricul liniei drepte, şi mai există poezia conceptelor. Adică cuvinte aruncate în diferite forme sau o tentativă de-a readuce la viaţă automatismul suprarealiştilor. Nimeni nu neagă, totuşi, existenţa talentului real în sânul acestui gunoi veleitar. Nu ştiu cine-a spus-o, dar a pus degetul pe rană : “Literatura modernă e ca sushi-ul: Toată lumea pretinde că-i place, dar în realitate e doar peşte crud cu orez.” Iar duhoarea, să zicem nu de peşte, ci de artificial a poeziei şi prin extensie a artei actuale e mai mult decât evidentă.

Există o inflaţie teribilă de semi, cvasi şi pseudoartişti. Iubiţi de toată lumea şi neînţeleşi de nimeni. Nu pentru că cei care gustă arta s-ar înşela crezând că percep mesajul, şi nu pentru că artiştii s-ar înşela crezând că au un mesaj, şi cu siguranţă nu pentru că mesajul ar fi prea elevat şi opera de artă prea înaltă pentru a fi percepută. Nu. Primele două laolaltă. Artistul se înşeală şi cel care-l primeşte se înşeală.

Cu cât mesajul devine mai abstract, cu atât devine mai uşor de reprezentat. Aş putea trânti pe o pânză o cutie de vopsea neagră şi-aş numi-o “moartea”. Eu m-aş înşela crezând c-am făcut mare ispravă, iar cel care-ar privi tabloul l-ar lăuda convingându-se că e bun. Mesajul meu a apărut pe pânză mijlocit prin culoarea neagră, dar mult mai puţin mijlocit decât dacă aş fi înfăţişat o înmormântare în cele mai mici detalii. Ori ce poate fi mai puţin mijlocit decât o culoare, o singură, uşor de aplicat, culoare? Dacă arta are farmec prin faptul că e creată cu atâta trudă, contemporaneitatea l-a ucis.

Ce se întâmplă e că forma se apropie într-atât de mult de conţinut încât cele două se confundă.
Ceea ce e totalmente eronat. Transformată în muzică, majoritatea picturii actuale, de exemplu, ar fi un singur ton continuat până când ascultătorul ar fi extaziat. Sau ar adormi. Sau o salată de sunete disonante şi obositoare, ce-ar avea valoare numai prin faptul că nu reprezintă nimic. Iar explicaţia pe care artistul ţi-o dă, rânjind ca un bou, e că „Înţelegi ce vrei!”. De parcă tu, umilul art-gurmand, eşti un semidoct de nu-l pricepi pe el, pe el artistul!

În fine, probabil cea mai mare contribuţie o aduce în lirica (şi în arta) actuală autosugestia.