În fiecare după-amiază, biblioteca este asaltată de un grup de puşti serioşi, care dau senzaţia că nu au timp de pierdut. Paşii grăbiţi se pierd repede în sala de consiliu, sau în lodi

Mulţi ani au trecut de când am desluşit pentru prima dată tainele acestui joc. Cine ar fi crezut ca jocul ce m-a fascinat in anii copilăriei va deveni pentru mine idealul de performanţă? De-a lungul carierei mele sportive am avut multe realizări şi bucurii, iar insuccesele le-am privit mereu ca un mic pas înainte spre obiective mai înalte. Mă numesc Moldovan Corina, sunt preşedintele Clubului Sportiv Logismart Sibiu şi am să vă fac o scurtă prezentare a ceea ce înseamnă clubul nostru.
Clubul Sportiv Logismart Sibiu este o organizaţie non-profit, înfiinţatǎ în anul 2009, care are ca obiect de activitate promovarea ramurilor sportive şah şi bridge.
Deşi clubul sibian a fost înfiinţat abia în anul 2009, micuţii şahişti sibieni au beneficiat de sprijinul altor cluburi din România pentru a putea participa în competiţii. Apariţia a câtorva copii extrem de talentaţi m-au determinat sǎ înfiinţez aceastǎ asociaţie, în speranţa cǎ voi gǎsi sprijin în oraşul Sibiu pentru susţinerea oricǎrui şahist ce va cǎlca pragul clubului Logismart. De asemenea, cunoscând valenţele educative ale şahului, pe lângǎ obiective de performanţǎ, Clubul Sportiv Logismart Sibiu îşi propune iniţierea în tainele acestui minunat joc a cel puţin 100 de copii anual.

MELOTERAPIA

De curând, Secţia Arte a Bibliotecii ASTRA a iniţiat pentru public un interesant program de meloterapie. Cei interesaţi, atât de subiect, cât mai cu seamă de efectele benefice ale muzicii se pot întâlni în spaţiul destinat audiţiilor în fiecare zi de miercuri.

Muzica este un factor de liniştire capabil să atenueze tensiunile individuale şi interpersonale. Muzica este capabilă să consoleze omul, e tonifiantă, creşte rezistenţa fiinţei umane la dificultăţi şi boală, aşa cum reiese din cercetările Institutului de la Salzburg. Muzica uşurează comunicarea atât la omul normal în pradă dificultăţilor cotidiene cât şi la bolnavul care a pierdut posibilitatea de a comunica normal cu semenii săi.

Prin meloterapie sau muzicoterapie se înţelege un ansamblu de metode psihoterapeutice implicând participarea activă a bolnavului, utilizând complexul sunet-fiinţă umană în scop diagnostic şi de tratament. Este pe de o parte o formă privilegiată de art-terapie, pe de altă parte o tehnică ştiinţifică care se bazează pe descoperirile de psihologie, neurofiziologie, electroacustică, etc. Meloterapia este deci o ramură a terapiei prin artă.

Virtuţile meloterapiei asupra organismului uman au fost folosite încă din antichitate. Cu mult timp în urmă, cu ajutorul ritmurilor muzicale erau vindecate sciatica, precum şi durerile provocate de lumbago. La Epidaur, în Grecia, Esculap folosea ca mijloc de tratament ierburile şi muzica. Hipocrate credea cu adevărat în efectele muzicii asupra sănătăţii omului, iar Platon era convins de puterea muzicii de a transforma omul. Democrit scria că „muzica de flaut este un remediu minunat pentru numeroase boli”, alinând de exemplu durerile de sciatică şi de gută. Pentru inimă, cele mai benefice se considerau a fi instrumentele cu coarde. Pentru rinichi – tobele, pentru bolile de plămâni – sunetele unor clopote special proiectate cu scop terapeutic, iar pentru ficat – un anumit tip de flaut. Astmul era tratat cândva prin lecţii de cânt; cântatul vocal s-a dovedit un foarte bun exerciţiu respirator.

În meloterapie, sau terapia prin muzică, sunetele şi ritmul devin instrumente cu ajutorul cărora se dezvoltă creativitatea, se intră în contact cu sinele şi se tratează diverse probleme de sănătate (anxietate, durere cronică, hipertensiune, dificultăţi de învăţare).

Datorită efectului său asupra sistemului nervos central, muzica este un factor important care ajută la relaxare şi la reducerea stresului. Ca instrument de dezvoltare personală, muzica contribuie la creşterea capacităţilor cognitive (atenţie, memorie), psihomotorii (agilitate, coordonare, mobilitate) şi socio-afective. În plus, pentru a obţine beneficiile oferite de meloterapie, nu avem nevoie de cultură muzicală.
Datorită efectului său fiziologic, o muzică relaxantă poate atenua durerea şi anxietatea micşorând nivelul de cortizol (un hormon asociat cu stresul) si eliberand endorfina, care are proprietăţi calmante, analgezice şi euforice. S-a constatat de exemplu influenţa sunetelor armonioase asupra scăderii tensiunii psihice şi de aici diminuarea reacţiilor agresive. Astăzi, meloterapia este folosită ca adjuvant la tratamentul alopat pentru insomnie, anxietate, ş.a.m.d. şi de câteva decenii a căpătat o fundamentare ştiinţifică.

S-a constatat că muzica atenuează tensiunile proprii, cele interpersonale, uşurează comunicarea, este un fel de evadare psihică într-o lume mai bună. Ea îmbogăţeşte individul, îi dezvoltă sensibilitatea, îi iluminează spiritul, îi facilitează contactele sociale, îi previne tulburările de comportament, îi linişteşte angoasa.
Meloterapia stimulează toate elementele pozitive ale individului: voinţă, perseverenţă, iniţiativă, încredere în sine, inteligenţă şi memorie.
Tratamentul de meloterapie constă în audierea unei muzici într-o poziţie cât mai relaxantă, muzica având ca scop provocarea de reacţii emoţionale şi intelectuale care să fie exploatate în timpul ei sau după, printr-o psihoterapie verbală. Meloterapia e o metodă de tratament fără efecte secundare. E necesar să să se recurgă la o muzică potrivită cu structura sufletească şi cu starea momentană de spirit a individului.
Pentru calmare, se pot utiliza, de exemplu, ”Ave Maria” a lui Schubert, „Preludiile” lui Bach sau „Concertul Imperial” de Beethoven.
Relaxarea se induce cu „Lacul lebedelor” de Ceaikovski, „Simfonia Pastorală” de Beethoven ori cu „Fantezia în sol minor” de Bach.

Învigorarea se realizează cu ajutorul „Rapsodiei Ungare” de Liszt sau marşurilor din Aida de Verdi sau din „Maeştrii cântăreţi” de Wagner.
„Fugile” lui Bach înlătură surmenajul intelectual, iar „Reveria” lui Schumann sau „Largo”-ul lui Händel combat insomnia. „Simfonia spaniolă” de Lalo şi „Simfonia a şasea” de Ceaikovski contribuie la ameliorarea durerilor în general.

Specialiştii în meloterapie apreciază că rezultatele cele mai bune se obţin cu ajutorul creaţiilor lui Mozart, urmate de muzica preclasică şi clasică. Neurobiologul american John Hughes a observat efectele benefice ale muzicii mozartiene asupra sistemului nervos şi a stării de spirit a pacienţilor. S-a realizat chiar un CD intitulat The Mozart effect, cu partituri alese din opera genialului compozitor austriac, care influenţează puternic celulele sistemului nervos şi dinamizează inteligenţa.

În meloterapie se foloseşte mai ales muzica clasică, ce are o construcţie mai potrivită acestei terapii.
Eficacitatea muzicii terapeutice rămâne aceeaşi şi în cazul subiecţilor celor mai lipsiţi de cultură muzicală deoarece muzica nu trebuie înţeleasă ci mai mult simţită, fapt ce se realizează doar prin atenta sa ascultare
Azi există multe institute de cercetări şi sanatorii ce folosesc cu succes meloterapia în vindecarea sau ameliorarea unor afecţiuni ca: debilităţi fizice, boala lui Parkinson, dislexia, nodulii pulmonari, demenţa lui Alzeheimer,etc.

Folosirea cunoştinţelor de meloterapie poate conferi mari servicii omului modern, la orice vârstă. Aplicarea lor în mod inteligent va permite individului să-şi păstreze un control perfect asupra stării lui de spirit şi chiar , în fazele avansate, prin perseverenţă, să-l facă armonios. Vraja muzicii, armonia sunetelor, sentimentele pline de emoţie exprimate prin această artă scot oamenii de sub influenţa negativă a unor stări psihice pline de angoase şi prin calm, seninătate şi emoţie artistică îi transpune într-o stare care le dă încredere în viaţă şi îi face să privească lumea cu înţelegere şi optimism.

Meloterapia este o terapie puternică, care poate să creeze bună dispoziţie, să reconforteze fizic şi, în mod special , psihic, având ca principal obiectiv acela de a diminua anxietatea, de a înlătura inhibiţiile, de a ajuta la reorganizarea vieţii interioare, muzica fiind un important factor al armonizării şi înnobilării fiinţei umane.
Terapia prin arta vizuală
Pe lângă meloterapie, la Secţia Arte se va desfăşura şi terapie prin arta vizuală, adică prin contemplarea unor opere de artă cu efecte terapeutice.
Arta poate vindeca diferite stări patologice. Această idee este foarte veche şi a fost aplicată încă din antichitate. Personalităţi ale acelor timpuri cum ar fi Platon, Aristotel, Plutarh, Pitagora recomandau în scop terapeutic contemplarea operelor de artă.

Privind o lucrare de artă eşti obligat sa te concentrezi la ea, uiţi de problemele care te sâcâie. În China şi Japonia virtuţile artei erau folosite pentru a trata stări psihologice precare. Această terapie stimula însănătoşirea.

Un efect terapeutic deosebit îl au reproducerile după Capela Sixtină a lui Michelangelo Bounarroti, lucrările pictorului francez David Jacques-Louis şi ale lui Poussin, operele impresioniste ale lui Manet şi Renoir, pline de lumină si culoare. La Sankt Petersburg terapia prin artă era folosită pentru a trata afecţiuni ale organelor interne: boli hepatice, gastrice, pancreatice, bolnavii fiind aduşi în faţa unor lucrări pe care să le contemple şi creându-le o stare psihica deosebit de favorabilă eficienţa unor medicamente era mărită. Şedintele terapeutice de vizionare a unor opere celebre realizate de pictori şi sculptori de geniu cum ar fi: Delacroix, Goya, Rodin, Braque erau de scurtă durată şi se repetau însă de 5-10 ori pe zi prin proiectare de diapozitive color sau vizite în muzee. Rezultatele acestui experiment au fost senzaţionale. Shimbarea stării psihice a pacientului, eliminarea stresului prin atmosfera, efectul benefic al culorilor, toate acestea au determinat vindecarea unor afecţiuni organice si functionale mai rapid decât prin terapiile obişnuite.

Rezultatele terapiei prin artă sunt:
- exersarea capacităţilor de exprimare verbală si nonverbală a sentimentelor, trăirilor, anxietatilor;
- consolidarea respectului faţă de sine şi a încrederii în sine;
- antrenarea empatiei în relaţiile cu ceilalţi membrii ai grupului;
- dezvoltarea unor strategii personale de rezolvare a problemelor şi a conflictelor intra şi inter personale;
- spargerea blocajelor emoţionale;
- optimizarea capacităţilor de autocunoaştere şi autoacceptare;
-dezvoltarea capacităţilor cognitive (memorie, atenţie, limbaj, gîndire,etc.);
- eliberarea de tensiuni, anxietăţi acumulate, stres;
- înlăturarea frustrărilor acumulate şi a sentimentelor negative.

Putem concluziona ca arta nu are doar funcţia de a încânta privirea, educativă sau de divertisment, ci şi aceea de a restabili echilibrul interior, cel psihic al omului, si astfel de a-l vindeca. Pentru ca bolile fizice îşi au originea în psihic, mai întai apar acolo, fiind rodul greşelilor şi defectelor psihologice ale oamenilor. Vindecarea se obţine prin deschidere către deplinătate şi dorinţa de a înlătura tot ce produce frustrare sau amânare – idei greşite, sentimente negative, regim alimentar greşit, stil de viaţă nepotrivit – şi de a accepta un spectru mai larg de răspunsuri, conţinând idei, experienţe şi priorităţi noi. Vindecarea înseamnă comunicare; iar muzica şi arta, prin natura lor universală, reprezintă comunicarea totală.

Delia Brătuianu, coordonator Secţia ARTE

Bibliografie selectivă:

Athanasiu, Andrei – Medicină şi muzică. Bucureşti : Editura Medicală, 1986
Biro,Violeta – Terapii alternative: Aromaterapia, magia parfumului, cromoterapia şi meloterapia. Iaşi : Polirom, 2002
Buluş, Liviu – Terapia prin muzică. Bucureşti : Sieben Publishing, 2006.
Cezar, Corneliu – Introducere în sonologie. Bucureşti : Editura Muzicală, 1984
Dewhurst-Maddock, Olivea – Terapia prin sunete. Bucureşti : Teora, 1999
Nichifor, E.; Bocârnea, C. – Medicina şi muzica. Bucureşti : Editura Medicală, 1965

Din suflet, cu dragoste, LUMINA - expoziţie de icoane pe sticlă

Înv. Anca-Georgeta Bucur

Chip şi asemănare a dumnezeirii, omul poarta în sine dorul veşniciei, al nemuririi, al frumosului nevestejit, al armoniei desăvârşite, al vieţii şi fericirii în comuniune de persoane. Arta reprezinta o cale de a urca spre Dumnezeu, un mijloc de exprimare a sinelui în raport cu lumea şi cu Dumnezeu.

Pictura pe sticla şi respectiv icoana pe sticlă, la care facem referire în cele ce urmeaza, surprinde prin simplitatea formei, fiind numită astfel şi pictură naivă. Scenele inspirate din viaţa Maicii Domnului şi a Domnului Iisus Hristos, precum şi a altor sfinţi cinstiţi în popor, reprezintă o teologie în culoare, privitorul putând descifra în icoană elemente de profunzime ale credinţei străvechi.
Artistul se descoperă pe sine prin creaţie, la fel şi copiii, în icoanele pe care le lucrează cu drag, se dăruiesc pe sine, oferind din bucuria, puritatea şi pacea lor sufletească, uimind prin simplitatea şi naturaleţea firii lor, fiind singurii care mai păstrează încă în ei, nevinovăţia şi iubirea curată, sădită în noi de la creaţia lumii.
Atraşi de culoare şi de forme, copiii devin mici creatori de frumos, lucru ce le motivează efortul creator, sufletele lor vibrând la fiecare atingere a pensulei pe suportul icoanei. Emoţie, talent, muncă asiduă, dar şi bucurie, înălţare, meditaţie reprezintă elemente ale înfăptuirii icoanei.
Nu ştim în ce măsura aceşti copii vor ajunge sau nu pictori cunoscuţi, dar cu siguranţă exerciţiul picturii pe sticla le-a îmbogăţit viaţa prin momentele de bucurie în urma creaţiei, prin elementele de tehnică privind îmbinarea culorilor şi a formei, care îi pot fi utile şi în alte momente practice ale vieţii.
În lucrul cu copiii, la cercul de pictură, am fost surprinsă de dorinţa lor de a crea ceva frumos, de bucuria lor la vederea lucrului finalizat. Astfel, revin la ideea scrisă la început, că arta reprezintă un mijloc de exprimare, de modelare a sufletului spre ceea ce este frumos şi superior; un mijloc de trăire a bucuriei, în urma creaţiei.

Prin intermediul picturii, copiii învaţă simbolistica culorilor şi a elementelor tehnice specifice icoanei pe sticlă: însemnarea numelui sfântului prin litere chirilice, aureola sfântului redată prin auriu, veşmintele de o anumită culoare, în funcţie de simbolistica lor, precum şi tehnica de lucru în oglinda, specifică icoanei pe sticlă.

Ideea expozitiei de icoane pe sticlă: Din Suflet, cu Dragoste, Lumina, a plecat de la doamna Maria Grancea, care în colaborare cu Asociaţia Prietenii Avrigului şi a GAL- Ţara Oltului, a dorit să promoveze meşteşugul străvechi de zugrăvire a icoanei, practicat în toată zona Ţării Făgăraşului, sub forma cercurilor de pictura şcolare.

CuvinteInjurioase

Ovidiu Olaru

Nu poţi să-ţi încerci pana cu speranţă în sfera prozei. Prozaici, sau prozatori, sunt prea mulţi. Sau? Numai dacă ai un stil mai special. În rest, proza pare din punct de vedere stilistic depăşită. Iar poezia ia calea vizualului. Se diluează. Ce poezie mai e un singur cuvânt, repetat de infinite ori şi aranjat în forma unei piramide? Să fim serioşi, decât poezia urbano-jegoasă, mai bine tăcerea. Decât proză seacă în versuri lipsite de orice fel de muzicalitate/prozodie/limbaj metaforic, mai bine lectura clasicilor. Decât vulgaritatea adusă la rang de artă, orice.

Nu îi pot înţelege defel pe cei ce găsesc o frumuseţe ascunsă în hidoşenia asfaltului. A apărut o poezie a cotidianului, liricul liniei drepte, şi mai există poezia conceptelor. Adică cuvinte aruncate în diferite forme sau o tentativă de-a readuce la viaţă automatismul suprarealiştilor. Nimeni nu neagă, totuşi, existenţa talentului real în sânul acestui gunoi veleitar. Nu ştiu cine-a spus-o, dar a pus degetul pe rană : “Literatura modernă e ca sushi-ul: Toată lumea pretinde că-i place, dar în realitate e doar peşte crud cu orez.” Iar duhoarea, să zicem nu de peşte, ci de artificial a poeziei şi prin extensie a artei actuale e mai mult decât evidentă.

Există o inflaţie teribilă de semi, cvasi şi pseudoartişti. Iubiţi de toată lumea şi neînţeleşi de nimeni. Nu pentru că cei care gustă arta s-ar înşela crezând că percep mesajul, şi nu pentru că artiştii s-ar înşela crezând că au un mesaj, şi cu siguranţă nu pentru că mesajul ar fi prea elevat şi opera de artă prea înaltă pentru a fi percepută. Nu. Primele două laolaltă. Artistul se înşeală şi cel care-l primeşte se înşeală.

Cu cât mesajul devine mai abstract, cu atât devine mai uşor de reprezentat. Aş putea trânti pe o pânză o cutie de vopsea neagră şi-aş numi-o “moartea”. Eu m-aş înşela crezând c-am făcut mare ispravă, iar cel care-ar privi tabloul l-ar lăuda convingându-se că e bun. Mesajul meu a apărut pe pânză mijlocit prin culoarea neagră, dar mult mai puţin mijlocit decât dacă aş fi înfăţişat o înmormântare în cele mai mici detalii. Ori ce poate fi mai puţin mijlocit decât o culoare, o singură, uşor de aplicat, culoare? Dacă arta are farmec prin faptul că e creată cu atâta trudă, contemporaneitatea l-a ucis.

Ce se întâmplă e că forma se apropie într-atât de mult de conţinut încât cele două se confundă.
Ceea ce e totalmente eronat. Transformată în muzică, majoritatea picturii actuale, de exemplu, ar fi un singur ton continuat până când ascultătorul ar fi extaziat. Sau ar adormi. Sau o salată de sunete disonante şi obositoare, ce-ar avea valoare numai prin faptul că nu reprezintă nimic. Iar explicaţia pe care artistul ţi-o dă, rânjind ca un bou, e că „Înţelegi ce vrei!”. De parcă tu, umilul art-gurmand, eşti un semidoct de nu-l pricepi pe el, pe el artistul!

În fine, probabil cea mai mare contribuţie o aduce în lirica (şi în arta) actuală autosugestia.

Editura RAO la Biblioteca ASTRA

Diana Tuchilus
librar

Prin cărţi, la astre...

Se zice că dacă nu vine Mahomed la munte, vine muntele la Mahomed. Acest lucru a realizat şi Editura RAO, organizând o expoziţie de carte cu vânzări, mai bine de trei luni, în cadrul Bibliotecii ASTRA - corp B, venind în întâmpinarea cititorilor, chiar la ei acasă.

Timid, dintr-un colţ, standul editurii RAO a încercat să eclipseze curiozitatea cititorilor, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de gradul de înţelepciune al acestora.
Reducerea de 20% i-a bucurat pe vizitatori, fapt care i-a determinat să cumpere şi să mai revină, ba, chiar să-şi anunţe cunoştinţele. Această ofertă a fost o surpriză pentru fanii-RAO, deoarece este pentru prima dată când această editură îşi permite să facă o asemenea reducere.

Publicul cititor s-a arătat foarte încântat de organizarea acestei expoziţii cu vânzare, chiar dacă unii au parcurs doar vizual titlurile expuse, fără a le cumpăra, din motive resimţite de toţi, având ulterior posibilitatea să le împrumute din rafturile bibliotecii de la etajul IV – pentru adulţi şi de la etajul I – în cazul prichindeilor.

Copiii au fost seduşi de enciclopediile expuse, precum: Animale, Terra, Universul, Istoria, dar în mod special de cele în format 3D: Spaţiul, Dinozaurii şi Corpul Uman, în timp ce părinţii erau atraşi de cărţile cu tot soiul de activităţi pentru copii: Cartea mea de Jocuri, Mega activităţi, Mega jocuri, Trucuri pentru activităţi de vacanţă, Artă şi îndemânare, Artă şi imaginaţie etc.
Adolescenţii au fost fascinaţi de setul „Saga Amurg” ce include volumele: Amurg, Lună Nouă, Eclipsă şi Zori de zi, precum şi de scrierile lui Nicholas Sparks.

Tinerii şi-au ţintit privirea spre operele ce aparţin lui Thomas Mann (Muntele vrăjit, Povestiri etc.); Hermann Hesse (Lupul de stepă, Sidhartha, Jocul cu mărgele de sticlă, Cele mai frumoase povestiri, etc.); Franz Kafka (Castelul, Jurnalul etc.) şi nu în ultimul rând Dan Brown cu titlurile: Îngeri şi Demoni, Fortăreaţa Digitală, Codul lui Da Vinci, Conspiraţia şi Simbolul pierdut.

Romanticii şi-au ales Gabriel Garcia Marquez cu şirul lecturilor: Dragostea în vremea holerei, Un veac de singurătate, Cronica unei morţi anunţate.

Am ales din catalogul pus la dispoziţie pentru cititori, câteva din cele mai interesante invitaţii la lectură:

Cartea „Fascinaţie” de Melissa Marr sau „Ţinutul fierului” de Holl Black este perfectă pentru toţi fanii senzaţionalei Saga Amurg.

Numele meu e Anna. Numele meu e Anna şi n-ar trebui să exist. Trăiesc însă. Nu e vina mea că sunt aici. Nu am cerut eu să mă nasc. Nu înseamnă însă că, dacă exist, e bine. M-au prins din vreme, ăsta e semn bun, mai departe puteţi afla în „Declaraţia” de Gemma Halley.

Lucrarea „Hoţul vrăjitor” – Sarah Prineas, precum şi titlurile seriei „Tapiseria”: „Dulăul din Rowan” şi „Al doilea asediu”.
Pentru publicul tânăr, familiarizat cu tehnica modernă, s-au scris volumele Villain.net şi Hero.com. Primul, este o poveste separată, dar reprezintă şi pandantul pentru Hero.com – ambele cărţi au personaje comune, iar Vaillain.net oferă răspunsuri la câteva întrebări din Hero.com.

Piticii îşi pot potoli curiozitatea cu lecturi din seria „Gângănii Bâzzzdăgânii” – (Caut casă, Când mă fac mare, Isprăvile lui Pânzel) sau seria „Ferestre magice” cu titlurile: Gândacii, În junglă, În ocean, La drum etc.

Iubitorii literaturii secolului XX se pot regăsi în lucrările: „Povestiri inedite” - Willam Faulkner, „Teatru” – Witold Gombrowicz; sau titluri din „Biblioteca Thomas Mann”: Muntele vrăjit, Casa Buddenbrook, Lotte la Weimer, Povestiri etc. Autorul lucrării „Muntele vrăjit” – considerată una dintre capodoperele literaturii din secolul XX, a declarat la un moment dat: Ce v-aş putea spune despre această carte şi despre felul în care ar trebui ea citită ? Cred că modul deosebit în care este construită compoziţia ei face ca plăcerea lecturii să fie mai mare şi mai profundă când o citeşti a doua oară – aşa cum şi muzica trebuie să-ţi fie cunoscută ca s-o poţi savura cu adevărat.

John Irving în cartea „Până te voi găsi” debordează de tristeţi copleşitoare şi decepţii, în acelaşi timp, este un roman robust şi comic, comparabil cu cele mai ambiţioase şi tulburătoare dintre operele lui Irving.

La capitolul – nonficţiune pentru adulţi – suntem scoşi din starea de visare cu lucrarea memoralistică „Carnete”, despre care Irina Mavrodin (traducătorul lucrării), a afirmat: E un Proust al începuturilor, cu stângăciile, tatonările lui, fără certitudinea că va găsi ceea ce caută, dar care continuă să caute, târându-ne şi pe noi cu el în căutarea lui, scuturându-ne de clişee, plasându-ne, printr-un singur gest, în bucuria impulsului originar. Claudio Magris ne învaţă felul în care călătoria este o şcoală a umilinţei... în lucrarea sa „Călătorie nesfârşită”.

Pentru a ieşi din realităţile dure ale nonficţiunii, ne putem refugia în lecturile de ficţiune pentru adulţi: Al optulea păcat – Philip Vandenberg, Clubul Camel – David Baldacci, Milionarii – Brad Meltzer, Biblia diavolului – Richard Dubell, Al treilea înger – Alice Hoffman, Sosia – Dafin Mureşanu, Mireasa evreică – Luigi Gearnieri şi Fiica lui Icar – Helen Oyeyemi. Cea din urmă lucrare, debutând ca un roman despre înstrăinare şi definirea identităţii culturale. Fiica lui Icar se transformă într-o poveste despre căutarea jumătăţii pierdute, a dublului, a geamănului... extraordinară... remarcabilă va sublinia mai târziu Financial Times.

La rubrica „În luna ta, avem un cadou numai pentru tine” unde se numără: „Cină cu Anna Karenina”- Gloria Goldreich; „Vieţi în mozaic” – Stephaniekallos, „Moştenire” – Lan Samantha Chang, „În jocul celor mari” – Sophie Dahl, „Londra este cel mai frumos oraş din America” de Laura Dave.

Tot aici vom găsi lecturi uşoare, relaxante, încadrate la categoria: „La o cafea, o carte bună!”, unde se înscriu cărţile: „Cenuşa unei iubiri” – Anne Fine, „Toate casele au nevoie de un balcon” – Rina Frauk, „Insula” – Victoria Hislop, „Căsătorie din dragoste” – V.V.Ganeshananthan, „Fata sălbatică” – Linda Newbery, „La fraga” – Daniele Sallenave, „Floare-de-Zăpadă” – Lisa See, „Vârsta perfectă” – Heather Skyler, şi nu în ultimul rând, „Dragoste şi alte lucruri imposibile” – Ayelet Waldman etc.

Cei îndrăgostiţi şi nu numai precum şi cei care se bucură de viaţă, pot savura o lectură pe măsură alături de autorii: Stephen Claket, cu titlurile: „Un an în merde” şi „În ce merde te bagă dragostea”; Tess Stimson – „Clubul infidelelor”, Tony Parsons – „Copil şi bărbat”, „Bărbat şi soţie”, „Spiritul familiei” şi „Lecţii de viaţă”; Xiaolu Guo cu – „Mic dicţionar pentru îndrăgostiţi”.
Pentru cei care au nevoie de o gură proaspătă de optimism, pot răsfoi cărţile: „Franţuzoaicele nu se îngraşă!”, „Totul despre sex”, şi „Perfect bărbătesc” etc.

În lucrarea „Jaful Romei”, Alexander Stille ne dezvăluie ce se întâmplă atunci când o avere imensă, un monopol de media şi o lipsă acută de scrupule sunt combinate într-un singur om.

Vasile Maiereanu şi Dan Dulciu ne aduce la cunoştinţă o lucrare cu caracter sintetic, intitulată „O istorie a criptologiei”, acoperind o vastă perioadă istorică, care poate părea, la prima vedere, o întreprindere riscantă într-un domeniu destul de sărac în lucrări de specialitate.

Cititorii iubitori de mistere şi enigme îşi pot satisface curiozitatea în compania cărţilor scrise de Ştefan Mâşu, aici se numără: „De la ucenic la Calfă în Francmasonerie” sau „Simbolurile Francmasoneriei în mileniul III” de Irene Mainguy. De asemenea, pot dezlega misterele lumii în care trăim şi apelând la seria „Top secret” care include titlurile: „Cine conduce, de fapt, lumea?”, „Cine sunt iluminaţi?”, „Cine a câştigat, de fapt, cursa spaţială?”, „Cine te urmăreşte?”, „Cine a câştigat războaiele petrolului?” şi „Opus Dei” etc.

Aşadar, Editura RAO îşi aşteaptă în continuare cititorii, în foaierul Bibliotecii ASTRA, până în data de 30 iunie, oferind şansa şi bucuria de a savura o carte. Rămâne ca fiecare să o aleagă pe cea potrivită sufletului său... Nu în zadar se zice despre carte că este cel mai înţelept prieten al omului, dându-i răspuns la toate întrebările, fără a cere explicaţii.

Biblioteca sau Paradisul posibil

Ovidiu Olaru,
cititor astrist, 17 ani

Ce se poate scrie ori spune despre o bibliotecă? În primul rând, că e o bibliotecă. Intri în ea lepădat de tine însuţi. Te descalţi la intrare de toate prejudecăţile, ca într-o locuinţă japoneză.

Biblioteca e de multe ori o clădire cu iz modern. Înşelător, desigur. Deasupra intrării, un cuvânt ca o formulă de alchimie: Bibliotecă. Cuvânt nici lung, nici scurt, uşor de înţeles, şi totodată greu de pătruns. Precum cuvântul „război”, e inofensiv şi inventat parcă pentru exerciţii de pronunţie. Dar bibliotecile sunt de mai multe feluri. Există biblioteci plictisite, situate în clădiri noi, fără pretenţia de-a se deosebi prin aspect de alte construcţii din jur, există biblioteci de cartier, amărâte biblioteci surghiunite la parterul vreunui bloc, şi există biblioteci veritabile, greoaie construcţii din secolul nouăsprezece, cu ornamente aurite şi busturi de scriitori iluştri la intrare, cu rafturi până-n tavan şi bibliotecari care cu timpul au căpătat izul de colb şi pasivitatea volumelor pe care le păzesc cu ochi de cerber.

Fie mici sau mari, moderne sau cu tradiţie, de cartier sau arhicunoscute, toate bibliotecile se asemănă. Toate adăpostesc cărţi. Toate au un aer solemn şi religios. Pe bună dreptate: ce poate fi mai impresionant decât patru pereţi ce-ascund între ei lumea-ntreagă?

Cărţile, într-un anume sens, se aseamănă cu fructele. Există cărţi cu coaja tare, există cărţi cu coaja puternic colorată şi cărţi cu coaja putredă pe-alături. Există cărţi cu multă zeamă, cărţi fără gust, cu seminţe puţine sau deloc, pe care le mănânci fără plăcere, închizând ochii sau strâmbându-te. Există cărţi la care seminţele sunt la suprafaţa fructului şi ţi-e uşor să le culegi, există fructe cu multă pulpă, şi ca să poţi culege vreo sămânţă, mănânci mult şi fără spor. Există cărţi al căror gust îl ţii minte mult timp după ce le-ai gustat, există cărţi pe care le guşti cu dezamăgire sau cărţi acre, greu de înghiţit. Există cărţi care promit, neoferind nimic, cărţi cu gustul fad sau cărţi amare, iubite aparent de toată lumea, cu excepţia ta. Există cărţi cu atâtea seminţe încât e sigur că nu vor găsi pământ destul să crească, şi cărţi cu forme bizare şi-un gust amăgitor. Fructe poetice le spune ăstora din urmă, şi-au un uşor iz de tutun şi sudoare înăbuşită-n aburi de alcool, amintind de pomul din care sunt culese. Şi mereu acea bolboroseală magică, amintind de-o incantaţie păgână.

Există cărţi de toate felurile, însă nu există cărţi bune sau cărţi rele. Fructele nu cunosc morala noastră searbădă. În prefaţa cărţii sale „Portretul lui Dorian Grey”, Oscar Wilde face o observaţie foarte justă: nu există cărţi bune sau cărţi rele, ci numai cărţi bine scrise sau cărţi prost scrise. Principiul estetic înainte de toate. Iar dacă frumosul coincidea cu binele în antichitate, lucrurile nu mai stau aşa în prezent.

Eşti acum în interiorul bibliotecii. Iată, la dreapta ta se află literatura franceză. Franţa deci, mintea Franţei se găseşte la dreapta ta. Iată, în stânga ta stă Germania, ţeapănă ca o păpuşă-n galantar. Iar tu nu te poţi rătăci pe această hartă a cărţilor, căci nu te îndrepţi spre o ţintă anume, ci mergi spre toate literaturile deodată, pe marea cu rechini a cuvântului.

Cuvântul. Îl prinzi între dinţi, îl tachinezi cu vârful limbii, îl stâlceşti sau îl striveşti de cerul gurii, îl scuipi flegmatic, îl strigi, îl şopteşti, iar dacă n-ai chef, nici nu-i dai naştere. E docil şi misterios. E discret, căci poate fi spus la ureche. E rău : poţi arde cu el. Există puţine şanse să te răneşti întrebuinţându-l. Dacă îl arunci prea departe şi loveşti pe cineva cu el, te poţi trezi la rândul tău lovit. Dar cuvintele sunt în genere obediente. Asta dacă nu eşti scriitor. Când scrii, cuvintele tale zboară în toate părţile. În mod sigur vei lovi pe cineva. În mod sigur vei fi lovit.

Walt Whitman atingea cărţile cu sentimentul apropierii de o fiinţă umană. Edmondo de Amicis vedea într-o locuinţă fără cărţi o notă de vulg, iar Jorge Luis Borges spunea : ”Mi-am imaginat întotdeauna paradisul ca o bibliotecă”. Aparent i-a plăcut într-atât de mult acolo, încât nu s-a mai întors să ne spună dacă paradisul există (iar în cazul acesta, nu putea lua, pentru el, decât forma unei biblioteci) sau nu. E mai cuminte aşadar şi mai la-ndemână pentru mine să-l parafrazez, spunând că întotdeauna mi-am imaginat biblioteca precum un paradis.

A fi sau a nu fi actor-voluntar în ACT FOR CHANGE…

Ce este Act for Change?

Act for Change este un program internaţional Youth In Action prin care voluntari olandezi ai organizaţiei Commundo vor pregati si vor susţine piese de teatru social în diverse locatii din Sibiu împreună cu tineri voluntari ai organizaţiei Chance for Life.

Ce este teatrul social?

Teatrul social este o formă de teatru interactiv, o metodă de intervenţie care încurajează participanţii să ia atitudine, să apere valorile şi principiile morale în care cred şi să găsească soluţii reale în confruntarea cu o situaţie de discriminare sau opresiune. Dacă joci într-o piesă de teatru social, trebuie să fii gata în orice moment să faci faţă răsturnărilor de situaţie, schimbărilor neaşteptate, improvizaţiei!

Când are loc Act for Change?

Proiectul se va desfăşura în perioada 3 – 17 iulie 2010, in Sibiu, la Biblioteca Judeţeană ASTRA

Vrei să faci parte din Act for Change?

Dacă vrei să influenţezi atitudinea celorlalţi printr-un act artistic într-un mediu intercultural, trimite CV-ul tău si formularul de aplicare atasat pe adresa cristina.apostol@chanceforlife.ro până la data de 20 iunie 2010!

Nu trebuie să ai experienţă în domeniu! Tot ceea ce dorim de la tine este dăruire, engleză la nivel conversaţional şi deschidere spre nou!

Ce câştigi tu?

Sentimentul de a fi produs o schimbare în bine în societate, recunoaşterea talentului şi dedicării, şansa de a participa la schimburi internaţionale, atât în ţară, cât şi în străinătate şi ocazia de a te dezvolta personal.

Ce câştigăm noi?

Un nou membru valoros în echipa noastră!

Cine ne sprijină?

• Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu

• Direcţia Judeţeană de Tineret Sibiu

Nu eşti lămurit încă?

Trimite un e-mail cu întrebările tale pe adresa cristina.apostol@chanceforlife.ro şi îţi vom răspunde cât mai curând posibil!

Cum să rezişti unei astfel de oferte??? :)

… aceasta-i întrebarea!

ACT reACT impACT

AFCN la Sibiu

La invitaţia Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu – Departamentul Comunicare. Marketing. Programe, Administraţia Fondului Cultural Naţional va susţine, în data de 16 iunie a.c., la ora 12:00, în Sala de Consiliu (Corp B – et.I) o sesiune de informare pentru operatorii culturali sibieni privind oportunităţile de finanţare a proiectelor culturale din fondurile publice nerambursabile.

Sesiunea va fi fost prezentată de dr. Cristian Vasile Petcu, director AFCN, Cristiana Vlad, consilier şi Mihai Vasile, avocat, din partea AFCN.
Ca subiecte, vor fi abordate: sesiunea de finanţare pentru proiecte culturale I/2010, lansată în data de 21 aprilie 2010, respectiv sesiunea de finanţare pentru proiecte editoriale II/2010, lansată în data de 9 iunie 2010.

Întâlnirea îşi propune fundamentarea unui parteneriat în domeniul culturii prin dialog eficient şi transparent între toţi actorii culturali, beneficiari cât şi ordonatori de credite, în vederea găsirii de soluţii adecvate şi fezabile privind îmbunătăţirea mecanismelor de accesare a fondurilor publice nerambursabile.

La discuţie sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai instituţiilor publice care organizează programe, proiecte şi activităţi culturale, persoane juridice de drept privat care, potrivit actelor constitutive, desfăşoară activităţi culturale, dar şi persoane fizice autorizate care desfăşoară activităţi culturale (artişti, meşteşugari, producători, impresari etc.)

Pentru o bună desfăşurare a evenimentului, cei interesaţi sunt rugaţi să-şi confirme/anunţe prezenţa până în data de 15 iunie a.c., ora 12:00.

Notă

AFCN este o instituţie publică autonomă creată în anul 2005 pentru a oferi finanţări nerambursabile proiectelor culturale.

AFCN este un finanţator public care organizează consultări cu operatorii culturali şi cu reprezentanţii Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional din România, pentru stabilirea unei strategii de finanţare a culturii.

AFCN contribuie la creşterea interesului opiniei publice faţă de cultură, participarea directă la actul cultural şi creşterea numărului de consumatori avizaţi de cultură.

Prin specificul activităţii sale, AFCN sprijină publicarea unor studii referitoare la starea culturii în România, materiale care să fundamenteze priorităţile de finanţare ale Fondului Cultural Naţional.

AFCN sprijină proiectele culturale din arii tematice precum: activităţi muzeale, arte vizuale şi arhitectură, dans, diversitate culturală, educaţie culturală, intervenţie culturală, management cultural şi formare profesională, muzică, patrimoniu cultural naţional, patrimoniu imaterial, teatru.

Învăţăturile Bunicului pentru cei mici şi cei mari

Astăzi, la ora 11, a avut loc prezentarea volumului I – În ce lume trăim? a Învăţăturilor bunicului pentru cei mici şi cei mari, apărută în editura Salgo din Sibiu. Foaierul Bibliotecii, locul unde s-a desfăşurat lansarea cărţii şi prezentarea autorilor ei, s-a dovedit neîncăpător pentru toţi „nepoţii” domnului Iosif Derzsi, autorul principal al evenimentului.

Pe lângă copiii înscrişi sau participanţi la cursurile Şcolii Naturii în Natură, au fost prezenţi şi foarte mulţi prieteni ai asociaţiei şi ai lui „nagyapa Joszy”, cel care a demonstrat încă odată că acolo unde vocaţia se împleteşte cu dragostea necondiţionată, sunt toate şansele să se producă minuni.

Învăţăturile bunicului pentru cei mici şi cei mari este o carte interesantă. Nu se încadrează într-un gen anume, chiar dacă autorii, Iosif Derzsi Şolymoşi şi Iulia Barbu-Derzsi, o prezintă cu statutul de „manual de supravieţuire”, fiind mai mult decât atât, un exemplu bun, dar şi un mesaj generos care atrage atenţia la umanitatea din noi şi la felul în care ne raportăm la natură. Este o carte ideală pentru vacanţă, iar grafica o face şi mai atractivă pentru copii. Pe lângă imaginile inedite, în paginile cărţii de învăţătură ale bunicului mai putem afla cum să ne descurcăm în viaţă în situaţii extreme (cutremure, inundaţii, înzăpeziri, viscol, avalanşe, incendii) şi care sunt principalele reguli, proceduri şi modalităţi de supravieţuire în orice situaţii de ameninţare a vieţii, cum şi când să luptăm, şi când să ne salvăm prin alte metode posibile.

Lansarea de carte s-a închis prin sunetul tradiţional de goarnă şi de rostirea la unison a devizei Şcolii Naturii în Natură: Atenţie mărită, fiţi gata pentru orice, oricând şi oriunde! Învaţă şi dă mai departe!

Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu salută apariţia acestui volum şi îi felicită pe toţi cei care i-au făcut posibilă apariţia.

Codul Etic al Bibliotecarului - Principii fundamentale

Prezentul cod etic consfinteste principiile fundamentale ale unei profesii independente. Codul etic se refera la obligatiile bibliotecarului fata de profesie, fata de institutia bibliotecii si fata de utilizatori.



Obligatii fata de profesie:

• sa fie animat de un crez sincer si un interes maxim pentru profesia sa sa-si onoreze profesia constientizând rolul social-educational major al acesteia
• sa vegheze si sa militeze cu pasiune si devotament pentru cinstirea demnitatii si nobletei profesiunii de bibliotecar sa-si îndeplineasca misiunea fara avantaje nejustificate si fara profit necuvenit sa-si exercite profesia în respectul valorilor de competenta, profesionalism si eficienta
  
• sa ofere servicii de înalta calitate, în concordanta cu indicatorii de performanta specifici, folosind în mod optim resursele de care dispune
• sa promoveze principiul de învatare pe toata durata vietii pentru a-si îmbunatati propriile competente si pe cele ale unor categorii cât mai largi de utilizatori ai serviciilor de biblioteca
• sa se opuna oricarei tentative de cenzura informationala sa manifeste respect si corectitudine fata de toate persoanele si organizatiile cu care coopereaza în exercitarea profesiei.
  

Obligatii fata de institutia bibliotecii:

• sa fie loial institutiei bibliotecii
  
• sa cunoasca si sa participe la elaborarea strategiei si la realizarea politicilor publice ale bibliotecii
  
• sa protejeze, sa îmbogateasca si sa valorifice stiintific patrimoniul bibliotecii
  
• sa promoveze eficienta, diversificarea si independenta serviciilor bibliotecii ca instrumente ale democratiei sa actioneze în scopul mentinerii si dezvoltarii cooperarii si a bunei întelegeri între toate tipurile de biblioteci
  
• sa sustina demersurile de asociere si parteneriat ale bibliotecii cu alte institutii
  
• sa se implice activ si novator în viata comunitatii
  
• sa promoveze biblioteca drept institutie primordiala cu rol cultural, informational, educational si social
  
• sa nu se afle într-o situatie de conflict de interese si sa nu folosesca institutia si resursele acesteia în interes personal
• sa-si exercite profesia astfel încât sa contribuie la ridicarea prestigiului acesteia

Obligatii fata de utilizatori:

• sa asigure accesul liber si nelimitat al publicului la informatii si documente si sa ofere servicii de înalta calitate tuturor utilizatorilor sa trateze pe toti utilizatorii cu egal respect, indiferent de etnie, rasa, vârsta, statut social, religie, sex, convingeri religioase sau politice
• sa ofere informatii complete, obiective si impartiale, neconditionate de punctele de vedere, ideile sau valorile personale, nici de ingerinte politice sau interese economice sa insufle utilizatorilor simtul raspunderii pentru conservarea patrimoniului bibliotecii
  
• sa respecte intimitatea utilizatorilor, sa garanteze confidentialitatea datelor personale ale acestora, a informatiilor solicitate si a surselor consultate.

Fiecare bibliotecar, indiferent de atributiile specifice pe care le are în cadrul bibliotecii, are datoria sa adere la principiile fundamentale ale codului si sa constietizeze faptul ca este responsabil de respectarea prevederilor acestuia.

Prezentul Cod Etic al Bibliotecarului a fost adoptat de Conferinta Generala
a Asociatiei Nationale a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din România,
Gura Humorului, 22-24 aprilie, 2010.