PER ASPERA AD ASTRA
pe căi anevoioase, spre stele

marți, 30 septembrie 2014

Curs gratuit de limba chineză


Începând cu data de 7 octombrie 2014 și continuând pe toată durata anului universitar (până în iunie 2015) Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește în spațiul Colțului Chinezesc (parter, corp B) un curs intensiv de învățare a limbii chineze, organizat și susținut de Institutul „Confucius” din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. 




Cursul are capacitatea de 80 de locuri, 60 pentru adulți și 20 pentru copii. 

Cei interesați se pot înscrie pe baza actului de identitate în perioada 25 septembrie – 5 octombrie 2014, între orele 15:00-17:00, la sediul bibliotecii în incinta Colțului Chinezesc, unde pot opta pentru grupa din care doresc să facă parte, în conformitate cu orarul propus de organizatori: marți,18:00-20:00 (adulți); miercuri, 14:00-16:00 (copii); joi, 18:00-20:00 (adulți); sâmbătă, 18:00-20:00 (adulți).

Sesiunile vor fi susținute de profesori chinezi, iar la final, cursanții vor susține un examen HSK în urma căruia vor primi un certificat de competențe lingvistice recunoscut pe plan național și internațional

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu